Institutul Francez din România marchează luna aceasta Journée de l'Europe, Ziua Europei, prin mai multe evenimente organizate la Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Pentru Institutul Francez din România, pentru noi, Journée de l'Europe, Ziua Europei, este ocazia potrivită pentru diverse activităţi şi festivităţi care apropie Europa de cetăţenii săi dar mai ales îi apropie pe oameni unii de alţii” declară Julien Chiappone-Lucchesi, directorul general al Institutului Francez din România şi Preşedinte EUNIC România.

Astfel, la Bucureşti, în perioada 10-14 mai, cinematograful „Elvire Popesco” invită publicul la festivalul european Cinefemina, iniţiativă care aduce în atenţia publicului filmele create de femei, din dorinţa de a oferi o perspectivă diferită asupra lumii, aceea a femeilor, într-o industrie cinematografică globală dominată de bărbaţi. Proiect EUNIC România, organizat de Ambasada Suediei în colaborare cu 12 parteneri europeni, Cinefemina este primul şi singurul eveniment din România care îşi propune să promoveze regizoarele şi producătoarele din industria cinematografică europeană.

Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Filmului European (FFE) va debuta în capitala culturală a Europei, Timişoara, pe 9 mai. FFE este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele şi institutele culturale europene. „Ca în fiecare an, festivalul este o mărturie a diversităţii filmului european. De la comedii feelgood şi SF-uri, adică film de gen, la cinema experimental şi căutări atât de personale, încât ar putea fi încadrate într-un gen numai al lor, pe toate le regăsim în programul din acest an. Li se alătură producţii dedicate noţiunii însăşi de diversitate, în toate accepţiunile ei”, spune Cătălin Olaru directorul artistic al Festivalului.

Publicul din Bucureşti, Timişoara, Oraviţa, Curtea de Argeş, Gura Humorului şi Botoşani va avea ocazia să vadă în premieră naţională filme premiate la Berlin, Veneţia, Sundance sau Locarno. În Bucureşti, festivalul se va desfăşura între 15 şi 23 mai, la Cinema Elvire Popesco, Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României şi Cinemateca Union.

La Iaşi, în data de 9 mai, va avea loc, la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” evenimentul „Europa, MAI aproape 9”, organizat de Inspectoratul judeţean Iaşi, în parteneriat cu Europe Direct Iaşi şi Institutul Francez din România la Iaşi. Este vorba despre un concurs în cadrul căruia echipe de la diverse licee din Iaşi vor prezenta particularităţi culturale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, la sediul Institutului Francez din Palatul Braunstein, va avea loc festivitatea de premiere a concursului de traduceri de texte de presă Courrier international, organizat de FILIT Iaşi, în parteneriat cu Institutul Francez, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi publicaţia Courrier international. 

Devenită o tradiţie în Timişoara, sărbătorirea Zilei Europei prilejuieşte şi în acest an organizarea unor manifestări deosebite. Cu această ocazie, Institutul Francez din România la Timişoara va fi prezent în Piaţa Libertăţii cu un stand complex de prezentare, o invitaţie de descoperi mai multe despre cultura şi limba franceză.

Institutul Francez din România la Cluj-Napoca este partener în cadrul evenimentului organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Biroul de Informare al Parlamentului European din România. Astfel, în data de 9 mai, la Centrul de Tineret al oraşului, în cadrul Anului European al Competenţelor, este organizat Atelierul privind oportunităţi de stagiu pentru tinerii clujeni în instituţiile europene şi importanţa competenţelor lingvistice ca viitori stagiari sau translatori europeni. Cu această ocazie, Institutul Francez îşi va prezenta oferta de cursuri, examene şi stagii, precum şi oportunităţile de studii superioare în Franţa.

Institutul Francez din România este parte a clusterului EUNIC România, reţeaua europeană a institutelor culturale şi a ambasadelor. EUNIC România sărbătoreşte anul acesta 15 ani de existenţă, „o dovadă în plus a stabilităţii legăturilor culturale şi a colaborării instituţionale între ţările europene, dar şi a rolului fundamental al culturii în construcţia europeană şi înţelegerea cât mai propundă a ceea ce înseamnă să fii cetăţean european”, subliniază Julien Chiappone-Lucchesi, directorul general al Institutului Francez din România, preşedinte al EUNIC România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.