Funeraliile prinţului Philip, duce de Edinburgh şi soţul reginei Elizabeth II timp de 73 de ani, au fost urmărite sâmbătă de mai mult de 13 milioane de telespectatori din Marea Britanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Slujba religioasă de o oră a fost urmărită de 11 milioane de oameni la BBC, de 2,1 milioane - la ITV, şi de aproximativ 450.000 - pe Sky.

Cifrele sunt preliminare şi vizează intervalul orar 15:00 - 16:00 BST.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ceremonia de la Castelul Windsor a fost transmisă la radio şi pe câteva canale de YouTube.

Pe platforma video, streaming-ul BBC a înregistrat 7,5 milioane de vizionări până duminică dimineaţă.

Nu au fost comunicate cifrele pentru live streaming-ul de pe canalul The Royal Family, dar duminică acesta era al treilea în lista trending.

Un program separat difuzat de BBC Two sâmbătă seară, cu imagini din timpul ceremoniei, a fost urmărit de 1,31 de milioane de telespectatori.

În 2002, mai mult de 10 milioane de persoane din Marea Britanie au urmărit funeraliile reginei-mamă Elizabeth, deşi acea ceremonie a avut loc într-o marţi.

În 1997, funeraliile prinţesei Diana au fost urmărite de 31 de milioane de telespectatori, un record de audienţă.

Sâmbătă, serviciul religios a avut loc într-un cadrul restrâns, cu doar 30 de participanţi, din cauza pandemiei. Regina a stat singură în Capela St. George de la Castelul Windsor, iar la ceremonie au participat toţi copiii ei şi ai ducelui de Edinburgh şi, între alţii, prinţii William şi Harry.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.