Filme documentare despre migraţia românilor, precum ”Aici... adică acolo”, regizat de Laura Căpăţână Juller, şi ”Waiting for August”, regizat de Teodora Ana Mihai, vor fi proiectate în luna septembrie la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Toate documentarele vor fi proiectate în original, cu subtitrări în limba engleză.

Primul film programat este ”Aici... adică acolo”, (România, 2012), regizat de Laura Căpăţână Juller, a cărui proiecţie va avea loc pe 1 septembrie, de la 18.30.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Filmul le prezintă pe Ani şi Sanda, două fete din Maramureş, care au crescut cu bunicii. Părinţii lor sunt la muncă în Spania, ca mulţi alţi români. Când au plecat, proiectul lor comun părea promiţător: cu banii câştigaţi în Spania vor construi o casă în care toată familia va fi fericită. După mai bine de zece ani, socoteala de acasă nu pare să se fi potrivit însă cu realitatea, iar casa e departe de a fi gata. Laura Căpăţână Juller le-a însoţit pe Ani şi pe Sanda timp de trei ani, urmărind frământările unor copile devenite adolescente în absenţa părinţilor.

După proiecţia filmului, regizoarea Laura Căpăţână Juller şi monteurul Dana Bunescu, premiată în 2017 cu Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, pentru montajul filmului ”Ana, mon amour“, regizat de Călin Peter Netzer, vor participa la o discuţie cu publicul.

”Aici... adică acolo" este primul documentar de lungmetraj al Laurei Căpăţână Juller. Filmul a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, nominalizat pentru cel mai bun film documentar la Premiile Gopo 2013 şi a primit premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj la Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în anul 2013.

În programul proiecţiilor urmează, pe 9 septembrie, de la ora 18.30, primele două părţi ale trilogiei ”The Last Peasants” (UK, 2003), în regia lui Angus Macqueen. Cineastul narează în trilogia sa povestea a trei familii din satul Budeşti, Maramureş. Aceste familii au în comun faptul că unul sau mai mulţi membri au hotărât să emigreze ilegal în Uniunea Europeană, pentru a lăsa în urmă problemele economice de acasă. În timp ce prima parte intitulată ”Journeys” prezintă realitatea cu care se confruntă migranţii, cea de-a doua parte, ”Temptation”, aduce în discuţie conflictul cultural şi aşteptările diferitelor generaţii din România rurală.

Un alt film documentar, ”Searching for Patrick” (România, 2016), regizat de Daniel Djamo şi Oana Popan, va fi proiectat pe 20 septembrie, de la ora 18.30. Comuna Certeze din judeţul Satu Mare este renumită pentru casele impozante construite de locuitorii săi după ce au muncit în Franţa şi în alte ţări din Vestul Europei. Căutarea lui Patrick nu urmăreşte să îl găsească pe acesta, aşa cum de altfel nici Godot nu apare niciodată. Patrick este de fapt un personaj colectiv: satul însuşi. Filmul urmăreşte mitul comunei Certeze şi încearcă să analizeze mecanismele interne care au determinat nevoia de a construi astfel de case.

Ultima proiecţie programată este cea a filmului ”Waiting for August” (Belgia, 2014), regizat de Teodora Ana Mihai, pe 24 septembrie, de la ora 18.30. Filmul o prezintă pe Georgiana Halmac, care va împlini în iarna aceasta 15 ani. Ea trăieşte în oraşul Bacău împreună cu cei şase fraţi ai ei. Mama lor a fost nevoită să îşi părăsească copiii pentru a le asigura existenţa, lucrând în Italia, în oraşul Torino. Nu se va întoarce înainte de începerea verii. Georgiana este nevoită să improvizeze din mers, conversaţiile telefonice cu mama ei fiind singurele puncte de reper.

Proiecţiile vor însoţi expoziţia itinerantă ”Minunata lume nouă – Case ale migranţilor români”, care punctează diverse aspecte ale migraţiei şi ”boom-ului” din construcţii, ilustrând consecinţele acestora asupra satelor şi peisajului cultural din Ţara Oaşului, Maramureş şi Bucovina.

Expoziţia, care a fost vernisată pe 4 august la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, reuneşte un număr de peste 250 de fotografii, realizate de fotograful Petruţ Călinescu, artistul Matei Bejenaru, precum şi de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie.

Expoziţia, ai cărei curatori sunt Beate Wild şi Raluca Buţincu Betea, poate fi vizitată în sala Tancred Bănăţeanu până pe 27 septembrie, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.

Proiectul este realizat de Departamentul Europa centrală şi de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin şi Institutul Cultural Român din Berlin, în colaborare cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Acesta este finanţat de Die Beauftragte der Bundesregierung für Kultur und Medien şi Institutul Cultural Român din Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.