De Ziua Mondială a Teatrului, preşedintele UNITER Dragoş Buhagiar a transmis un mesaj prin care susţine un teatru care să fie al tuturor "nu prin război, ci prin valoare, nu prin luptă, ci prin artă".
"Dragă teatrule… Îţi scriu într-o perioadă în care în lume oamenii se luptă pentru viaţă, în care oamenii se luptă pentru supravieţuire, mamele îşi plâng copiii, taţii merg în război, copiii se luptă pentru a-şi ţine părinţii vii… iar noi, o mână de oameni, de pe un petic mic de pământ din lumea asta mare, ne luptăm pentru tine… (prin comparaţie, e o luptă frumoasă, nu?). Mă întreb de ce te vrem cu atâta ardoare, cu atâta patimă, cu atâta insistenţă… iar singurul motiv care îmi vine în minte este nevoia. Nevoia dovezii că te-am trăit… Nevoia de tine. Avem nevoie de tine… toţi! Nu ştiu dacă ne-am pierdut sau nu valorile, nu ştiu nici ce vârstă avem, nu ştiu nici măcar dacă ne aducem aminte cu toţii motivul real al luptei noastre: tu teatrule… Ştiu că te-ai născut din nevoia de cunoaştere, din nevoia de empatie, din nevoia de lumină, din nevoia de aproape, din nevoia de a fi împreună, din nevoia de libertate, din nevoia de a spune şi de a asculta, din nevoia de eliberare, din multe, multe alte nevoi…
Tu ai fost, eşti şi vei fi. Noi vrem să te avem. Acum. Am uitat să ne acceptăm, am uitat să ne avem unii pe alţii, am uitat de „noi“. Adu-ne aminte de ce, adune-ne aminte cum, adu-ne aminte că te putem avea cu toţii, împreună, nu prin război, ci prin valoare… nu prin luptă, ci prin artă… nu separat, ci împreună… Adu-ne aminte, adu-ne împreună, adu-ne la tine… Nu ştiu cum, dar pentru că mereu ai fost, eşti şi vei fi un supravieţuitor, sigur vei găsi tu o cale… La mulţi ani, teatrule, cu noi împreună! P.S. Iar dacă nu ne poţi opri, teatrule, fii arma noastră, nu motivul… Să ne luptăm „prin” teatru, nu „pentru” el…".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Uniunea Teatrală din România este marcată în aceste zile de un scandal legat de nominalizările la premiile UNITER.
După ce a fost nevoită să retragă premiul pentru întreaga activitate lui Alexandru Repan, din cauza colaborării acestuia cu Securitatea, UNITER se confruntă cu o petiţie semnată de peste o mie de omaeni de teatru pentru retragerea nominalizării lui Andriy Zholdak la categoria „cel mai bun regizor”. Acesta este acuzat de agresiuni psihologice şi fizice asupra actorilor cu care lucrează.
De asemenea, Silviu Purcărete a cerut juriului de nominalizări UNITER să-i retragă nominalizarea de anul acesta, în contextul în care regizoarea Carmen Lidia Vidu a luat poziţie faţă de excluderea generaţiei de tineri regizori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...