Opt documentare din diferite colţuri ale lumii au fost selectate în secţiunea „Când tancurile plâng în locul nostru” a celei de-a 14-a ediţii a festivalului One World Romania, care va avea loc cu prezenţă fizică, la Bucureşti, între 21 şi 30 mai, şi online, în perioada 31 mai - 6 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Filmele din această secţiune vorbesc despre variile încălcări ale justiţiei, ale democraţiei şi ale demnităţii umane care au loc peste tot în lume şi despre persoanele sau grupurile care încearcă restabilirea acestora.

Secţiunea este susţinută de Fundaţia Konrad Adenauer prin Programul Statul de Drept Europa de Sud Est.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vanina Vignal şi Andrei Rus, directorii artistici ai festivalului, au transmis: „Anul trecut a fost marcat de numeroase lupte pentru drepturile civile, de amplificarea revendicărilor cu privire la egalitatea de gen, de problematizarea legitimităţii folosirii puterii de către stat, fie şi în situaţii de criză. Filmele alese vorbesc despre zone geografice sau categorii de populaţie care trec de obicei neobservate de radarul mass-media”.

„Responsabilidad Empresarial”, filmul cineastului argentinian Jonathan Perel, vorbeşte despre represiunea muncitorilor în timpul dictaturii militare din Argentina în perioada 1976-1983.

În „Il n'aura plus de nuit”, prin vocea cineastei franceze Eléonore Weber, privitorul ajunge deasupra unor regiuni din Orientul Mijlociu. „Rara avis”, semnat de cineasta elveţiană Mirjam Landolt, prezintă o călătorie pe Oceanul Pacific cu cinci adolescenţi cu probleme aflaţi într-un program de educare şi reintegrare în societate.

„The Last Hilibily” (r: Diane Sara Bouzgarrou, Thomas Jenkoe) îi dă cuvântul lui Ritchie, un reprezentant al Americii rurale defavorizate care l-a condus pe Trump la preşedinţia ţării, în timp ce regizorii Vladimir şi Pierre Léon merg până în Rusia pe urmele bunicilor despre care cred că ar fi putut fi spioni sovietici în „My Dear Spies”.

Cu „Letter to a Friend”, Emily Jacir realizează simultan o scrisoare, un jurnal şi un eseu video despre Bethleem, oraşul unde a copilărit şi care în prezent este ameninţat de haos şi ruină.

Tot despre conflictul israelo-palestinian vorbeşte şi filmul lui Ra'anan Alexandrowicz, „The Viewing Booth”, de data aceasta prin prisma reacţiilor spontane ale unei studente israeliene care vizionează imagini cu viaţa cotidiană în oraşul Hebron, un epicentru al conflictului.

Insula Martinica se află în centrul filmului „Tu crois que la terre est chose morte”, de Florence Lazar, care explorează daunele produse de colonialism şi resursele pe care le găsesc unii locuitori pentru a rezista oportunismului şi individualismului ambiant.

Tematicile din secţiunea „Când tancurile plâng în locul nostru” vor fi aprofundate în cadrul unor evenimente speciale, cu ocazia cărora publicul va putea discuta pe marginea temelor declanşate de filme alături de invitaţi şi de experţi din domenii relevante.

Cea de-a 14-a ediţie One World România va avea loc anul acesta în două etape: fizic, la Bucureşti, între şi 21 şi 30 mai, la Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Ţăranului Român şi alte spaţii indoor şi outdoor din Capitală, şi online, în toată ţara, între 31 mai şi 6 iunie.

Abonamentele pentru perioada 21-30 mai, desfăşurată în locaţii fizice din Bucureşti, sunt disponibile pe Eventbook în număr limitat (50) şi asigură intrarea la toate proiecţiile festivalului, catalog şi alte materiale promoţionale. Abonamentele nu includ accesul la deschiderea festivalului, concerte şi la alte evenimente speciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.