Documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, despre poeta Nina Cassian, un film de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, a avut premiera marţi seară, la Cinema Muzeul Ţăranului, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, în prezenţa realizatoarelor proiectului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Înregistrările cu poeta stabilită la New York în ultima parte a vieţii au fost făcute în martie - mai 2013, cu un an înainte ca Nina Cassian să moară la vârsta de 89 de ani.

Al doilea lungmetraj al Monei Nicoară şi primul pentru Dana Bunescu este produs de Ada Solomon, Nicoară, Diana Păroiu şi Alexandru Solomon. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nina Cassian a fost apropiată a mamei lui Alexandru Solomon, artista Yvonne Hasan, iar filmări făcute de regizor pe când avea 16 ani sunt folosite în documentar - instantanee la 2 Mai, unde Cassian, Hasan şi diverşi prieteni din lumea artistică se întâlneau vara.

„Am învăţat jocul cu cuvintele în copilărie din poezia pentru copii a Ninei Cassian, asta a fost prima mea legătură. Un fel de autoironie care e acolo, pe care am învăţat-o şi am încercat să o transmit copiilor mei. Ca adolescentă, m-am regăsit în căutările şi iubirile, în poeziile şi poemele şi proza Ninei Cassian. Apoi am cunoscut-o personal şi m-a fermecat personalitatea ei dincolo de scriitură”, a spus Ada Solomon la finalul proiecţiei.

La jumătatea anilor 1990, la un apel de proiecte al Televiziunii Române, Ada Solomon a depus primul dosar, primul proiect de film ca producător - „Eroina este Nina”. 

Deşi despre titlu spune că era patetic, Solomon a realizat proiectul cu multă dedicare: „Era un film despre Nina Cassian. Nu ştiam mai multe atunci, nu ştiam cine îl va regiza, nimic, decât ce vreau să fac: că vreau să spun povestea acestei femei extreordinare. Peste mulţi ani, am avut această iluminare cu Mona. Mi s-a părut omul cel mai potrivit pentru a face filmul ăsta. Am săpat şi am construit cu Dana Bunescu şi sunt foarte încântat de ce am reuşit şi de cum arată Nina lor care este şi Nina mea”.

Regizoarea Mona Nicoară a adăugat: „Există şi o legătură care trece prin Alecu (Solomon,n.r.), care a crescut practic cu Nina în casă. Iar acele cadre foarte frumoase la 2 Mai sunt filmate de el la vârsta de 16 ani. Sunt unele dintre primele filmări ale lui Alecu”.

Ea a povestit că a descoperit-o pe autoare prin „Loto Poeme”, un „volum OZN pentru mulţi din generaţia noastră”.

„M-a intimidat Nina din pricina asta. Am întâlnit-o de mai multe ori la New York şi nu am avut ocazia să vorbesc cu ea. Abia după ce am cunoscut-o prin Ada şi am stat de vorbă cu ea, am avut o conexiune care la nivel uman era extrem de normală. Era de o generozitate extraordinară”.

Dana Bunescu, multipremiat monteur, a întâlnit-o pe autoare tot la New York, unde se afla pentru prezentarea documentarului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (r. Andrei Ujică). „Când Mona mi-a propus să lucrăm la povestea asta, m-am gândit la momentul acela. Am spus da imediat”.

Cu o reputaţie de femeie fatală, băutoare şi fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea şi graficiana Nina Cassian a fost simultan complice şi problematică pentru regimul stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceauşescu, şi a terminat într-un exil nedorit la New York în 1985, în urma morţii disidentului Gheorghe Ursu, prieten apropiat al scriitoarei.

„Comunismul a fost luat în deşert. Noi nu am avut comunism, a fost un pretext pentru a instala dictatura”, spune Nina Cassian în documentar. Atracţia către această ideologie a fost generată de „vis”, mai mult decât de realitate, după cum ea însăşi poveşteşte.

Gândurile Ninei Cassian din timpul ultimului ei an de viaţă sunt confruntate cu o bogată arhivă de filme, muzică, poezie, apariţii de televiziune, întregistrări private inedite şi documente de urmărire de la Securitate. 

„Am filmat în câteva rânduri, câte două ore pe zi, cel mult. În acele două ore era de o intensitate maximă. Arhivele au venit treptat, a durat o vreme cu cele de la CNSAS. Le-am văzut, le-am citit - sunt 11 volume”, a explicat Nicoară. Întreg procesul a durat aproximativ 4 ani.  

Regretul realizatoarelor este că Nina Cassian nu a văzut documentarul. „Nu îmi amintesc să fi avut o reacţie de maximă încântare”, a spus Ada Solomon despre momentul în care i-a propus Ninei Cassian să facă acest documentar. „A spus: «Dacă crezi tu, dacă vrei tu neapărat, dar ştii că eu am scris în memorii, am tot dat interviuri, vrei tu?». I-am spus că da, îmi doresc foarte mult. «Bine, dragă, atunci adu-o pe doamna asta cu care vrei să faci, să vedem, să vorbim»”.

Dacă după fiecare filmare se întreba pe cine ar putea interesa lucrurile spuse de ea, după cum a povestit Dana Bunescu, scriitoarea nu era interesată de rezultat, a fost onestă, fără a se pune în scenă, iar acesta a fost un privilegiu, a adăugat Mona Nicoară.

„Filmul era al nostru, nu era al ei, şi îmi pare rău că a rămas aşa, pentru că nu a apucat să îl vadă”, a mai afirmat regizoarea.

Titlul filmului a fost împrumutat dintr-o frază cuprinsă în memoriile scrise de Nina Cassian. „«Memoria ca o zestre» este un volum foarte interesant. A fost iniţial un jurnal din anii 1940, completat în anii 1970 - când a revenit foarte critic asupra propriei tinereţi şi a credinţelor ei -, şi, din nou, când a ajuns în America, cu un strat mult mai liber. Această evoluţie este numită de ea distanţa dintre mine şi mine”, a explicat Mona Nicoară.

Muzica folosită în documentar este compusă de Nina Cassian, iar pe lângă înregistrările din arhivele TVR, în film au fost folosite şi unele oferite de soţul autoarei, Maurice Edwards. 

„Distanţa dintre mine şi mine” este o producţie Hi Film Productions (România) şi Sat Mic Film (SUA) în coproducţie cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrulului Naţional al Cinematografiei şi al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Documentarul „Distanţa dintre mine şi mine” va rula în cinematografele româneşti din 8 martie 2019, distribuit de Rollercoaster PR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.