Andrei Dimitriu (74 de ani), directorul general al Filarmonicii "George Enescu", a primit din partea comisiei întrunite la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale un punctaj - 6,48 - insuficient continuării actualului proiect managerial. Aprecierea a vizat rezultatele înregistrate în anul 2018. Managerul este susţinut de peste 300 de personalităţi ale lumii culturale româneşti, care au semnat o petiţie în acest sens. Printre aceştia se află: Norman Manea, Ana Blandiana, Stere Gulea, Christian Badea, Irina Iordăchescu, Dan C. Mihăilescu, Victor Rebengiuc, George Banu, Horia Roman Patapievici, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Andrei Şerban, Gabriel Liiceanu, Magda Cârneci, Stelian Tănase.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comisia de evaluare a fost formată din Carmen Croitoru, Demeter Andras şi Vlad Mateescu. Pentru ca un manager de instituţie publică să poată rămâne în funcţie are nevoie ca la evaluarea anuală să obţină nota minimă 7.00.

Potrivit textului petiţiei, "în mod paradoxal, în acest an jubiliar, în care s-au aniversat atât Centenarul Marii Uniri, cât şi împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii, precum şi 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, s-au înregistrat cele mai numeroase şi importante evenimente muzicale şi culturale din ultimii ani, organizate de această instituţie, sub mandatul managerului Andrei Dimitriu: seria Concertele Centenarului, care a beneficiat de prezenţa unor nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale; Concertele jubiliare România 100 şi Filarmonica 150, evenimente cu o vizibilitate şi o ţinută excepţionale. S-a remarcat, de asemenea, sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale în parteneriat cu Academia Română, scena Ateneului găzduind o serie de conferinţe, pe parcursul unei zile întregi, susţinute de personalităţi de prim rang ale intelectualităţii româneşti; s-a continuat seria Conferinţele Ateneului, având ca invitaţi laureaţi ai Premiului Nobel, profesori, cercetători şi filozofi recunoscuţi pe plan mondial".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Susţinătorii lui Andrei Dimitriu spun că "în toate aceste situaţii, managementul domnului Andrei Dimitriu s-a remarcat prin criterii de excelenţă şi continuitate a actului cultural, merite de netăgăduit şi calităţi rare în peisajul public de la noi. Prin întreaga sa prestaţie, directorul general al Filarmonicii a demonstrat o înaltă ţinută morală, demnitate, susţinerea necondiţionată şi activă a valorilor europene, toate puse în slujba respectării şi menţinerii statutului primei şi celei mai vechi instituţii muzicale din România. Este de neînţeles cum se poate evalua negativ un an managerial de o asemenea anvergură şi consistenţă. Ne exprimăm dezamăgirea şi indignarea faţă de această situaţie, care denotă o judecată ce nu are nimic de-a face cu criteriile profesionale".

În scrisoarea care este adresată ministrului Culturii, Valer Daniel Breaz, toţi cei care îi apreciază activitatea se declară "solidari cu valorile promovate şi apărate de domnul Andrei Dimitriu, prin activitatea sa managerială în fruntea Filarmonicii „George Enescu”, şi considerăm oportună continuarea proiectelor, până la încheierea legală a mandatului actual".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.