"Dezbateri cu diavolii", "Întâlniri cu îngerii", seria "Supă de pui pentru suflet - Povestiri despre credinţă", "Terapia prin ciocănituri”, "Ghidul efectelor aditivilor uzuali" şi "Cartea lui Mormon" reprezintă o altfel de ofertă de carte la această ediţie de vară a Salonului Bookfest.
Diavoli, îngeri, terapii, afrodiziace, yoga, subiectele unor altfel de titluri la Bookfest. "Învăţăturile" lui Guru Bivolaru, la reducere
Terapii, meditaţii, cărţi de iniţiere în orice, vindecări miraculoase, sfaturi, ce vor îngerii de la noi, tehnici de supravieţuire spirituală - acestea sunt dezvăluite, cu subiect şi predicat, de autori vizionari. Nu putea lipsi „opera” lui Gregorian Bivolaru, la Bookfest.
Maeştri de yoga, practicieni şi autori care au intrat în transă sunt printre autorii cu care se laudă editurile dedicate unui public avizat.
În a treia zi de târg, la standurile editurilor dedicate misterelor şi vindecărilor miraculoase, cei câţiva vizitatori răsfoiau câte un volum şi mergeau mai departe.
Editura Shambala a adus la Bookfest volume despre yoga, "convorbiri” şi întâlniri editoriale cu îngeri şi diavoli, compendii de meditaţii, cărţi vindecătoare şi de iniţiere.
“Ghidul efectelor aditivilor uzuali”, de Gregorian Bivolaru, este la ofertă, de la 10 lei la 8 lei, iar volumul“Tainele dezvăluite ale argintului coloidal” este promovat pe coperta reprezentată cu o siluetă feminină ca “un remediu natural, aproape miraculous, lipsit de efecte secundare, ce poate fi utilizat cu succes pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru tratarea a numeroase boli, multe dintre ele incurabile prin mijloacele alopate”.
"Dezbateri cu diavolii” este un alt titlu la editura Shambala. Şi îngerii au mesajele lor pentru cititori: "Întâlniri cu îngerii” sau "Vindecarea cu îngeri”.
Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, care a fost prins la Paris şi extrădat, nu a lansat la acest târg nicio lucrare nouă, însă este autorul cu cele mai multe titluri la această editură. Multe ediţii vechi, aşa cum asigură reprezentanta editurii.
În una dintre cărţile sale, el notează: "În cazul unei femei fermecătoare şi radioase, în care s-a trezit suficient de mult starea de SHAKTI, viaţa i se înfăţişează întocmai ca o grădină în care ea descoperă, rând pe rând, o mulţime de flori alese, paradisiace, iar iubirea profundă, oceanică şi fără măsură pe care ea o trăieşte i se dezvăluie întocmai precum nectarul florilor din care ea extrage diferite feluri de miere”.
Bivolaru, prezentat ca profesor de yoga, este şi cel care realizează redactarea finală a unor cărţi precum "Balayogi - Alchimia tainică a tăcerii”, în colecţia "Mari înţelepţi ai omenirii”. De data aceasta, pe copertă este un bărbat în poziţie de meditaţie.
Există şi volumul "Urmele misterioase şi fascinante ale paşilor lui Dumnezeu în manifestare”, de acelaşi Gregorian Bivolaru. "Cromoterapia”, tot din seria de autor Bivolaru, costă la stand 12 lei, iar "Enciclopedia naturistă a afrodiziacelor” se vinde cu 52 de lei, de la 65 de lei.
Printre cele mai căutate titluri, apărut în colecţia Firul Ariadnei, este "Înţelepciunea angelică despre divina iubire şi despre divina înţelepciune”, semnată de Emanuel Swedenborg, carte care a fost scrisă, ni se spune, după ce autorul a intrat în transă. Swedenborg are la stand mai multe titluri.
"Tehnici de meditaţie pentru fiecare zi am vândut astăzi, cărţile scrise de Swedenborg, broşurica despre clorura de magneziu, care prezintă modul de administrare şi efectele terapeutice”, a declarat reprezentanta editurii pentru News.ro. "Cărţile noastre sunt despre spiritualitate şi tratamente naturiste şi sunt căutate de o anumită categorie de public. Nu toată lumea caută acest tip de cărţi. Preţurile pe care le am sunt deja reduse”, a adăugat aceasta.
"Călăuzire zilnică de la îngerii tăi”, de Doreen Virtue, costă la Shambala 40 de lei. "Numere de înger 101”, cu aceeaşi semnătură, este 20 de lei.
La editura Adevăr Divin nu există niciun titlu nou, spune reprezentantul editurii. Cel mai bine se vinde "Medium medical. Secretele din spatele bolilor cronice şi misterioase şi cum te poţi vindeca în sfârşit”, cu 45 de lei. "Indiferent dacă ţi s-a pus un diagnostic pe care nu îl înţelegi sau dacă suferi de simptome pentru care nu există un diagnostic, dacă cineva drag este bolnav sau eşti medic/ terapeut şi doreşti să le oferi pacienţilor tăi un tratament mai bun, cartea Medium medical îţi oferă răspunsurile pe care le cauţi” - este recomandarea editorilor.
Un titlu din portofoliul editurii este din seria “Supă de pui pentru suflet” - “Povestiri despre credinţă”, de Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Amy Newmark, care se vinde cu puţin peste 40 de lei.
“Terapia prin ciocănituri (o metodă revoluţionară de a-ţi trăi viaţa fără stres)”, de Nick Ortner, ne învaţă: "S-a dovedit ştiinţific că ea rezolvă rapid şi eficient o gamă largă de probleme: de la anxietate, dureri cronice, dependenţe şi temeri şi până la controlul greutăţii, abundenţă financiară, reducerea stresului şi multe altele”.
O altă editură, cea a lui Rizvan Vlad Rusu, Trinity, are diferite reduceri, aşa cum spune prezentatorul. Standul are un colţ amenajat cu cărţi, cea mai mare parte fiind ocupată de pietre energetice, talismane şi bijuterii norocoase.
La Bookfest, Trinity oferă reduceri: pachetul complet Franz Bardon este la 180 de lei (redus de la 210 lei), “Compendiu de Reiki”, de acelaşi Risvan Vlad Rusu, la 50 de lei, “Feng Shui Traditional”, la 80 de lei (redus de la 100 de lei), “Karuna”, de Risvan Vlad Rusu, cu 40 de lei de la 45 de lei, “Dictionar de simboluri” - 30 de lei. “Vindecarea cu pietre preţioase şi cristale” are un preţ de 20 de lei.
Pentru cei interesaţi să-şi schimbe viaţa, "Cartea lui Mormon” este gratuită. "Mi-a schimbat viaţa şi este ceva frumos. Merge mână în mână cu Biblia. Suntem din America şi aici vrem să împărtăşim asta”, a spus sora Andrus. Cartea este tradusă în 100 de limbi, iar la stand mai sunt exemplare în alte câteva idiome.
Ediţia de vară a Bookfest, organizată la Romexpo, se încheie duminică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.