Spectacole ale unor regizori precum Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Felix Alexa, Alexa Visarion sau Alexandru Dabija vor putea fi urmărite la Festivalul Internaţional de Teatru "Miturile Cetăţii", care se va desfăşura, între 20 şi 30 iunie, la Constanţa. Pentru prima oară de la înfiinţare, festivalul va avea o secţiune pentru copii şi tineret.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Directorul Teatrului de Stat Constanţa, Erwin Şimşensohn, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ediţia din acest an a festivalului va avea 11 zile.

"Suntem la cea de-a patra ediţie a unui festival extrem de important, Festivalul Internaţional de Teatru «Miturile Cetăţii». Anul acesta ne-am propus o continuare a ceea ce a fost până acum, doar în plus am propus o redimensionare a festivalului, plecând strict de la ideea în care am considerat că ar fi ideal ca un festival de teatru să cuprindă minim două weekend-uri, aşa cum cuprind majoritatea festivalurilor de teatru din ţară. Până la urmă, datorită dificultăţilor de programare am ajuns chiar să aibă 11 zile, nu doar 10 aşa cum l-am dus în primă fază. Festivalul are 11 zile anul acesta. Începe pe data de 20 iunie şi se termină pe 30 iunie”, a declarat directorul teatrului.

El a precizat că în acest an festivalul are o secţiune dedicată copiilor.

"Anul acesta festivalul are o structură complexă şi din alte puncte de vedere. Ne-am propus să avem o secţiune dedicată copiilor. Mi s-a părut important ca în perioada de vară dacă tot invităm adulţii la teatru, invităm părinţii, să aibă ocazia şi cei mici să aibă acces la spectacole de calitate, spectacole bune şi avem nu doar o secţiune dedicată copiilor, dar şi o subsecţiune dedicată, să spunem, adolescenţilor şi tinerilor adulţi”, a explicat Erwin Şimşensohn.

Directorul teatrului a mai afirmat că şi în acest an sunt programate spectacole în aer liber, în Piaţa Ovidiu, cum s-a întâmplat şi la ediţiile precedente.

"Nu putem uita de secţiuna de outdoor, secţiunea de spectacole pe care le desfăşurăm în Piaţa Ovidiu. Singura modificare faţă de alţi ani poate este preocuparea ca spectacolele care au loc în Piaţa Ovidiu să aibă un profil anume şi anume sunt spectacole de teatru-dans sau teatru-muzical, un alt tip de entertainment. Am evitat să programăm spectacole de teatru dramatic, teatru clasic, pe scena din Piaţa Ovidiu", a explicat Erwin Şimşensohn.

Festivalul va fi deschis, în 20 iunie, cu piesa "Carnavalul", după I.L.Caragiale, în regia lui Alexa Visarion, un spectacol al Teatrului Naţional "Mihai Eminescu” din Chişinău.

Pe parcursul festivalului, spectatorii vor mai putea vedea, printre altele, "Rinocerii" de Eugene Ionescu, în regia lui Iulian Bulancea – Teatrul Municipal Baia Mare, "Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban – Uniteatru Bucureşti, "Jocul regilor" de Pavel Kohout, regia Felix Alexa – Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti, "A douăsprezecea noapte", după William Shakespeare, regia Victor Ioan Frunză – Teatrul Metropolos Bucureşti, "Aşteptându-l pe Godot" de Samuel Beckett, regia Silviu Purcărete – Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, "Salba dracului", după Vasile Alecsandri, regia Alexandru Dabija – Teatrul "Fani Tardini" Galaţi, "Lecţia" de Eugene Ionescu, regia Radu Iacoban – Teatrul Mic Bucureşti. Festivalul se va încheia în 30 iunie. cu cea mai recentă premieră a Teatrului de Stat Constanţa – "Billy Şchiopul" de Martin McDonagh, regia Vlad Massaci.

Spectacolele vor avea loc la sediul Teatrului de Stat Constanţa, Teatrului de Operă şi Balet "Oleg Danovski" şi Teatrului pentru Copii şi Tineret "Căluţul de Mare".

În Piaţa Ovidiu publicul va putea urmări, printre altele, un spectacol concert susţinut de Marius Mihalache, spectacolul de balet "Don Quijote" al Teatrului de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa sau "Cocoşatul de la Notre-Dame", un spectacol prezentat de Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa.

De asemenea, un eveniment din cadrul festivalului va fi găzduit de Muzeul de Artă Constanţa. Astfel, în 28 iunie, de la ora 17.30, actorul Constantin Chiriac va recita poezii ale lui Mihai Eminescu, în cadrul spectacolului intitulat "Domnule şi frate Eminescu".

Erwin Şimşensohn a mai spus că biletele pentru acest festival vor putea fi achiziţionate de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanţa, dar şi online, preţul acestora variind între 15 şi 40 de lei, în funcţie de spectacol şi de locul de desfăşurare.

"Biletele se vor găsi la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanţa şi se pot achiziţiona online pe mystage.ro. Preţurile biletelor diferă de la o sală la alta. La sala Teatrului de Stat Constanţa vor fi 40 de lei în stal, 25 de lei la balcon şi 60 de lei în lojă. Există un număr de locuri rezervate cu preţuri de 10 de lei pentru elevi, studenţi, pensionari, conform legii. La sala Teatrului de Operă biletele sunt 40 de lei şi 30 de lei cele de la balcon. Din nou 10 lei un număr de locuri pentru elevi, studenţi, pensionari. La sala Teatrului de Copii la spectacole pentru copii de dimineaţă preţul este de 15 lei biletul, la spectacolele pentru adulţi preţul este de 40 de lei, cu reducere pentru elevi, studenţi, pensionari la 10 lei”, a explicat directorul Teatrului de Stat Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.