Operele celor mai apreciaţi şi bine-tranzacţionaţi artişti români din toate timpurile - Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă, Samuel Mutzner, în Licitaţia de Iarnă, organizată de Artmark în 14 decembrie.
Tonitza, înscris în „Top 10 clasici peste 100.000 de euro”, reprezentativi pentru arta românească importantă, semnează, în licitaţia de săptămâna viitoare, cinci lucrări, între care portretul fiicei sale adoptive, Nineta Gusti, realizat în perioada 1924-1926. Nineta i-a servit drept model din copilărie şi până mai târziu, către adolescenţă, când s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Conservator.
Din aceeaşi perioadă datează şi portretul „Micuţa tătăroaică”, un posibil pandant al Ninetei, concepute fiind împreună, pe aceeaşi dimensiune. Fiecare dintre cele două capete de copil – temă iconică în creaţia lui Tonitza – porneşte în licitaţie de la suma de 15.000 de euro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Un alt portret prezent în licitaţie, al uneia dintre superbele tătăroaice căreia Tonitza i-a dedicat multe lucrări, "Rachiş Ali" (1936), aparţine perioadei în care Nicolae Tonitza începe, urmând cu întârziere îndemnul prietenului său şi colegului de atelier Ştefan Dimitrescu, să frecventeze Balcicul. Trăsăturile chipului şi vestimentaţia pentru care artistul optează ne introduc în universul oriental şi ne oferă indicii preţioase cu privire la viaţa micului model. Pentru acest lot, al copilei orientale, cu un bogat păr roşu, preţul de pornire este de 20.000 de euro.
Un alt vârf de licitaţie, ce a făcut parte din colecţia istorică a familei Ceauşescu, este un important tablou circumscris creaţiei de maturitate a maestrul Gheorghe Petraşcu, recunoscut şi celebrat îndeosebi pentru pânzele sale de interior, ce consemnează traiul cotidian şi specificitatea propriului cămin.
Tabloul, realizat în 1938, surprinde imaginea căminului din Târgovişte, în intimitatea sa, cu silueta discretă a soţiei - Lucreţia, încadrată decorativ. Atât Lucreţia, cât şi copiii - Picky şi Mariana, reprezintă motive axiale în opera lui Petraşcu, interioarele şi scenele se reconstruiesc în jurul acestora, din elemente cu valoare afectivă: de la covorul negru basarabean, tradiţional, brăzdat de tuşe colorate, la nelipsitul divan, fotoliu sau inconfundabilul perete cu tablouri, multe dintre ele recognoscibile, mai toate ajunse în muzee. Pentru acest ulei, preţul de pornire este situat la nivelul de 15.000 de euro.
Publicul este invitat să descopere şi poveştile uneia dintre cele mai importante familii de artişti din România, Rodica Maniu şi Samuel Mützner, ale căror decenii împreună, în viaţă şi în artă, sunt destăinuite prin secvenţe din colecţia privată a cuplului.
Selecţia expune, alături de aproximativ zece lucrări de Samuel Mützner, o valoroasă serie de obiecte personale din timpul vieţii celor doi; de remarcat sunt caietele de schiţe şi însemnări ale artiştilor, ceasul de birou din porţelan Limoges, care apare în mai multe lucrări de-ale lui Samuel Mützner, paşaportul emis pentru călătoriile în străinătate ale pictorului, din perioada Regelui Carol I, sau certificatul de divorţ (despărţenie) dintre cei doi, datat 18 noiembrie 1940. O rară fotografie îl înfăţişează pe artist în faţa şevaletului, surprins în timp ce pictează o pagodă în Japonia, unde stă aproape trei ani, între 1912-1915 – atât la Tokio, cât şi în vechea capitală, Kyoto.
Cele 206 de opere semnate de Marii Maeştri ai Artei Româneşti, completate de secvenţe din colecţiile Nina Cassian, Rodica şi Samuel Mützner, pot fi vizitate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviţă, din str. C.A. Rosetti nr. 5. Expoziţia este deschisă de luni până duminică, în intervalul 10:00-20:00.
Licitaţia-eveniment va avea loc joi, 14 decembrie, ora 19:00, în sala de licitaţii de la Palatul Cesianu-Racoviţă, dar şi online, pe platforma Artmark Live.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.