Înscrierile pentru concursul internaţional de interpretare din cadrul festivalului Cerbul de Aur au început miercuri, anunţă Televiziunea Română, organizatorul evenimentului. Un număr de 15 cântăreţi vor concura pentru premii în valoare totală de 65.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov.

În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gală aniversară, două zile de concurs, o gală a festivalului şi evenimente adiacente.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până pe 11 iulie, pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi regulamentul. La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecţiei va decide artiştii care vor intra în competiţie.

Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25.000 de euro, la această ediţie aniversară, concurenţii pot câştiga alte opt distincţii, între care Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti, Premiul Braşovului, Premiul Publicului,  Premiul Presei Festivalului şi Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.

Festivalul se va încheia cu o Gală Centenară, mai spun organizatorii, „un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical”.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. De-a lungul anilor, la festival au participat Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi Sheryl Crow.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.