Celebra statuie art déco Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro va fi supusă unei ample restaurări înaintea celei de-a 90-a aniversări, relatează rtbf.be.
Arhitecta Cristina Ventura este care conduce şantierul deschis deja. Statuia, inaugurată în 1931, a devenit în scurt timp una dintre emblemele oraşului brazilian.
„Structura exterioară expusă elementelor a suferit o uzură din cauza soarelui, ploii, fulgerelor şi a variaţiilor de temperatură”, a explicat Ventura.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Situată la 710 metri faţă de nivelul mării, pe colina Corcovado, statuia din beton are o înălţime de 38 de metri. În mod obişnuit, ea era vizitată de peste 2 milioane de oameni anual. Anult recut, accesul aici a fost restricţionat mai multe săptămâni, în contextul crizei sanitare.
Pe 12 octombrie, va împlini 90 de ani.
Restaurarea a prevăzut o analiză aprofundată a stadiului învelişului compus din mii de pietre triunghiulare tăiate de mână, a armăturii sale din fier şi a structurii.
Statuia a fost declarată, în 1973, monument istoric, iar în 2007 a fost clasată între cele şapte minuni ale lumii moderne.
Programul de restaurare, care se va întinde pe următoarele luni, are ca scop stabilirea unui plan preventiv de mentenanţă pentru a evita pe viitor deteriorarea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.