Romancierul, dramaturgul şi traducătorul austriac Peter Handke (76 de ani) a fost ales laureat al premiului Nobel pentru Literatură pe 2019 pentru "o operă influentă care, cu o ingeniozitate lingvistică a explorat periferia şi specificul experienţei umane", a motivat Academia Suedeză alegerea făcută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peter Handke s-a născut în 1942 în Austria. Mama era slovenă iar pe tată, un soldat german, l-a cunoscut abia când era adult.

A crescut, alături de fraţii săi, împreună cu mama şi noul ei soţ, Bruno Handke.

A studiat în localitatea Griffen din Austria, apoi la un liceu creştin din Klagenfurt, iar din 1961 a urmat dreptul la Universitatea din Graz. Doar că studiile sale aici s-au încheiat după apariţia romanului de debut "Die Hornissen" (1966).

Trei ani mai târziu, a publicat şi piesa "Publikumsbeschimpfung/Offending the Audience", care l-a făcut remarcat pe scena literară.

Cincizeci de ani mai târziu, după ce a scris mai multe genuri literare, a devenit unul dintre cei mai influenţi scriitori din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Bibliografia sa cuprinde romane, eseuri, note, piese de teatru, scenarii. Din 1990 s-a stabilit în Chaville, Franţa.

Lucrările sale sunt caracterizate printr-o profundă dorinţă de a descoperi şi de a da viaţă acestor descoperiri printr-o inovaţie literară. 

"Să fii receptiv e totul", afirma scriitorul austriac. Prin această metodă, a reuşit să încarce cel mai nesemnificativ detaliu al zilei cu o semnificaţie explozivă.

Peter Handke, care a publicat peste 80 de lucrări, este unul dintre autorii de limbă germană cei mai citiţi şi cei mai jucaţi în lume. El a publicat primul roman, “Die Hornissen” în 1966, înainte de a deveni cunoscut cu “The Goalie's Anxiety at the Penalty Kick” în 1970, apoi “A Sorrow Beyond Dreams” (1972), bulversant recviem dedicat mamei sale.

În 2006, Handke a devenit un scriitor controversat pentru declaraţiile sale în favoarea Serbiei, ca urmare a războaielor care au însângerat fosta Iugoslavie. El a asistat la funeraliile fostului preşedinte sârb Slobodan Milosevic, condamnat pentru crime de război contra umanităţii şi genocidului, şi care a murit în închisoare.

Într-o zi, el a declarat în legătură cu Nobelul pentru Literatură: “Ar trebui să fie anulat. Este o falsă canonizare” care “nu aduce nimic cititorului”. Academia Suedeză nu a ţinut cont de luările sale de poziţie trecute.

Vineri, de la ora 12.00, ora României, va fi anunţat premiul Nobel pentru Pace, iar luni, 14 octombrie, de la ora 12.45, va fi anunţat premiul Nobel pentru Economie.

Anul acesta, fiecare premiu constă în 9 milioane de coroane suedeze (în jur de 937.000 de euro), care se împart între laureaţi dacă sunt mai mulţi.

Ceremoniile oficiale de înmânare a premiilor Nobel vor avea loc la Stockholm şi Oslo pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului acestor distincţii, industriaşul şi filantropul suedez Alfred Nobel (21 octombrie 1833 - 10 decembrie 1896).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.