Serialul procedural „Recrutul/ The Rookie”, inspirat dintr-o poveste adevărată, cu Nathan Fillion în rol principal, revine la AXN cu sezonul trei, din 15 martie, în fiecare luni seara, de la ora 21.00.
John Nolan, cel mai bătrân recrut al poliţiei din Los Angeles, s-a folosit de toată experienţa de viaţă, determinarea şi simţul umorului pentru a face faţă colegilor săi cu 20 de ani mai tineri şi pentru a se apropia de visul său de a deveni poliţist în cadrul LAPD.
În noul sezon, finalul perioadei de pregătire se apropie, iar Nolan va avea de înfruntat cele mai mari provocări din cariera sa de ofiţer de până acum. Mai mult, el va trebui să ajungă la un echilibru între alegerile pe care se vede nevoit să le facă în căutarea adevărului şi consecinţele pe care acestea le au, pe plan personal şi profesional.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acţiunea sezonului trei continuă imediat după evenimentele de la finalui sezonului doi, când Nolan descoperă că mentorul său este un poliţist corupt, care va face orice pentru a-şi salva pielea. Inclusiv să planteze dovezi incriminatorii în casa recrutului şi să cheme poliţia pentru a-l aresta.
Serialul este o co-producţie Entertainment One (eOne) şi ABC Studios, creat de Alexi Hawley („Castle”, „Body of Proof”, „State of Affairs”). Mark Gordon („Grey’s Anatomy”, „Designated Survivor”, „Criminal Minds Beyond Borders”, „Ray Donovan”, „Quantico”), Nathan Fillion, Terence Paul Winter, Michelle Chapman, Bill Norcross şi Jon Steinberg sunt producători executivi.
Din distribuţie mai fac parte Alyssa Diaz, Richard T. Jones, Titus Makin, Melissa O’Neil, Mekia Cox şi Eric Winter. Brandon Routh („Legends of tomorrow”) s-a alăturat lor în sezonul trei, în rolul unui veteran LAPD ale cărui viziuni polarizante vor cauza tensiuni în secţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.