România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte speranţa de viaţă sănătoasă după 65 de ani, după această vârstă majoritatea românilor suferind de cel puţin o afecţiune cronică. Răspunzând nevoilor medicale ale persoanelor din această categorie, reţeaua de sănătate REGINA MARIA, liderul calităţii medicale din România, aduce o noutate importantă în portofoliul abonamentelor medicale, prin lansarea gamei Golden Age, dedicată persoanelor de peste 65 de ani – o categorie cu nevoi medicale specifice şi o frecvenţă mai ridicată a vizitelor la medic, dar care se confruntă cu limitări importante atunci când vine vorba de pachete de sănătate adecvate vârstei lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Gama Golden Age răspunde ecourilor venite atât din interacţiunile noastre directe cu pacienţii şi abonaţii noştri, cât şi din tendinţele globale care ne afectează pe toţi, astăzi. Mulţi dintre abonaţii REGINA MARIA au venit către noi cu solicitări de a găsi o soluţie prin care să poată accesa şi pentru părinţii de peste 65 de ani pe care îi au în grijă serviciile medicale la cele mai înalte standarde ale ecosistemului reţelei. De asemenea, nu puţini au fost abonaţii REGINA MARIA ajunşi la vârsta pensionării care, ieşind din câmpul muncii, şi-au dorit, în continuare, posibilitatea de a beneficia de servicii #peabonament. Nu în ultimul rând, suntem martorii unei tendinţe globale de îmbătrânire a populaţiei, care aduce schimbări importante în ceea ce priveşte necesarul de îngrijire şi de servicii medicale pentru categoria 65+ - o perioadă din viaţă în care avem cea mai mare nevoie de sănătate, dar în care nu mai regăsim acelaşi acces facil la servicii medicale”, subliniază Georgiana Andrei - Muntean, Director Comercial, Divizia de Abonamente REGINA MARIA.

„Prevalenţa bolilor cronice creşte semnificativ odată cu înaintarea în vârstă: statisticile recente ne arată că proporţia românilor de 55-64 ani care suferă de cel puţin o boală cronică trece de 40%, iar după vârsta de 65 de ani, persoanele care suferă de boli cronice devin majoritare. Tocmai de aceea, profilul pacienţilor de peste 65 de ani este unul specific din punct de vedere medical, caracterizat printr-o nevoie mai mare de proceduri de screening, dar şi de acces crescut la servicii medicale”, explică, la rândul său, Dr. Cătălina Puşcaşu, Medic specialist Medicina de familie, reţeaua de sănătate REGINA MARIA.

Gama Golden Age va include două abonamente – de complexitate medie, respectiv ridicată -, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor individuale, care vor oferi, integral sau cu discount-uri semnificative, acces la servicii medicale de prevenţie, inclusiv consultaţii şi analize. În medie, prin intermediul unui abonament Golden Age, abonaţii vor economisi aproximativ 40% comparativ cu preţul de listă al investigaţiilor incluse.

Consultaţiile şi investigaţiile incluse – complet sau cu discount - în abonamentele Golden Age sunt structurate pentru a veni în întâmpinarea celor trei nevoi esenţiale ale pacienţilor 65+, mai precis: screening-ul, nevoia de monitorizare şi investigaţii ale diverselor afecţiunilor, precum şi nevoia de longevitate şi de o mai bună calitate a vieţii.

„Pe măsură ce înaintăm în vârstă, riscurile pentru sănătatea noastră cresc, la rândul lor. Uitându-ne la bolile grave, de exemplu, statisticile ne arată că vârsta cea mai frecventă la care este diagnosticată o afecţiune oncologică este de 65 de ani şi peste, fiind estimat că 60% dintre persoanele din această grupă de vârstă primesc un astfel de diagnostic. Acest lucru creşte nevoia de screening-uri periodice pentru persoanele de 65+. De asemenea, în această categorie de vârstă întâlnim şi o incidenţă mai mare a afecţiunilor cronice, care necesită monitorizare şi investigaţii constante”, precizează Dr. Cătălina Puşcaşu, Medic specialist Medicina de familie, reţeaua de sănătate REGINA MARIA.

1 din 5 pacienţi noi REGINA MARIA este pacient 65+. Ecografiile abdominale, EKG-ul, radiografiile, in topul celor mai accesate investigaţii de către această categorie de vârstă

Conform datelor REGINA MARIA, în ultimii ani, 1 din 5 pacienţi noi care accesează reţeaua are 65 de ani sau peste această vârstă. Prin intermediul abonamentului Golden Age, aceşti pacienţi pot beneficia de predictibilitate în ceea ce priveşte consultaţiile periodice, precum şi de un instrument care îi poate ajuta în monitorizarea stării de sănătate.        

„Astăzi, abonamentele medicale funcţionează ca un important instrument de prevenţie, având un rol critic în accesarea unor astfel de servicii pentru toţi pacienţii, indiferent de vârstă. Urmărind modul în care pacienţii români accesează reţeaua noastră şi luând în considerare provocările de sănătate pe care aceştia le întâmpină pe măsură ce înaintează în vârstă, am identificat o nevoie acută de accesare a serviciilor medicale în rândul seniorilor de peste 65 de ani: aproape 20% dintre pacienţii REGINA MARIA activi în ultimii ani, adică peste 400.000 de persoane, sunt din această categorie, iar astăzi, 1 din 5 pacienţi noi, de la an la an, este pacient 65+”, a declarat Georgiana Andrei - Muntean, Director Comercial, Divizia de Abonamente REGINA MARIA.

Cele mai solicitate consultaţii de specialitate de către pacienţii de peste 65 de ani includ cardiologia, medicina internă, neurologia, gastroenterologia şi oftalmologia, conform datelor interne REGINA MARIA. De asemenea, această categorie de pacienţi apelează şi la un important număr de investigaţii – fie de screening, având în vedere categoria de vârstă, fie pentru diagnosticul unor afecţiuni. În topul investigaţiilor accesate de pacienţii 65+ se numără ecografiile abdominale, EKG-ul, radiografia cardiologică sau pulmonară, respectiv ecografia inimii. În ceea ce priveşte topul analizelor solicitate de această categorie de pacienţi, acestea includ creatinina serică, hemoleucograma, TGP TGO, glucoza, respectiv analiza de colesterol.

Înaintarea în vârstă creşte nevoia de acces la servicii medicale: România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ce priveşte speranţa de viaţă sănătoasă după 65 de ani 

Seniorii de peste 65 de ani reprezintă aproape 20% din populaţia României, conform datelor Profilului de ţară OECD privind sănătatea, acest procent fiind aşteptat să depăşească 31% în 2050. Aceeaşi sursă arată că persoanele în vârstă din România au o durată a vieţii mai scurtă şi mai puţini ani de viaţă sănătoasă decât media UE. În 2020, femeile din România cu vârsta de 65 de ani puteau preconiza că vor trăi încă 17,7 ani (cu mai mult de 3 ani sub media UE), iar bărbaţii, încă 13,4 ani (cu 4 ani sub media UE).

Disparităţile în ceea ce priveşte anii de viaţă sănătoasă la vârsta de 65 de ani (definită ca speranţă de viaţă fără incapacitate) sunt, de asemenea, pronunţate. Conform celor mai recente date Eurostat, referitoare la situaţia din anul 2021, România figurează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte speranţa de viaţă sănătoasă după 65 de ani. Cu doar 4 ani, atât la femei cât şi la bărbaţi, ţara noastră se află la jumătate din media europeană (9,9 ani la femei şi 9,5 ani la bărbaţi) şi semnificativ sub alte state din regiune.

Gama de abonamente Golden Age vine în sprijinul persoanelor de 65+ ani, oferind acces la un întreg ecosistem medical, prin proceduri incluse integral sau cu discount. Aceasta se poate achiziţiona din shop-ul REGINA MARIA sau discutând cu un consultant. Pachetul Golden Age poate fi achiziţionat la preţul de 183 lei/lună, în timp ce pachetul Golden Age Extra, la preţul de 330 lei/lună.

Despre Reţeaua de Sănătate REGINA MARIA

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deţine cinci spitale cu acreditări internaţionale. Prin cele 22 de acreditări deţinute – o performanţă unică în Europa Centrală şi de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelenţa medicală şi siguranţa îngrijirii pacienţilor.

În ultimul deceniu, aproape 1 milion de recenzii au fost acordate de pacienţi medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,63 la nivelul Reţelei.

Reţeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătăţii în România - aplicaţia medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată şi utilizată aplicaţie de acest tip, cu peste 1,7 milioane de conturi de pacienţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.