„Noii angajati sunt slab pregatiti.”, „Nu le place ceea ce fac.”, „Azi vin, maine pleaca.” – asta spun din ce in ce mai des angajatorii romani, dezamagiti de forta de munca tot mai slab pregatita. Iar lucrurile nu par sa se imbunatateasca, avand in vedere ca, in urmatorii 5 ani, digitalizarea + imbatranirea populatiei vor aduce provocari si mai mari pe piata muncii. Deja avem cu un milion de persoane de 65+ ani mai mult decat cele de pana in 14 ani...

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noi credem ca educatia face diferenta si ca tara noastra ar prospera daca i-am indruma pe tineri sa-si descopere vocatia inca de pe bancile scolii. Caci „Teoria ca teoria, dar practica ne omoara” nu e o vorba-n vant, ci crunta realitate de care ne-am lovit si noi de-a lungul celor 4 ani (2020-2023) in care am renovat si echipat 80 de scoli rurale. De aceea, inca din Sept'24 am facut pasul urmator, ca sa ne ingrijim nu doar de cladirile in care invata copiii, ci si de educatia lor propriu-zisa. 

Astfel ca am inceput sa construim, in satul argesean Vulturesti, primul nostru Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural (prezentare aici) din cele 41 pe care ni le-am propus in toate judetele, prin care vom contribui la indreptarea esecului educatiei in tara in care 1 din 2 elevi din mediul rural abandoneaza scoala dupa clasa a VIII-a, 4 din 10 nu trec de nota 5, iar 9 din 10 sunt analfabeti functional!

"IMPREUNA pentru o Romanie care invata MESERIE” reprezinta misiunea noastra educationala pe care o dezvoltam durabil si sustenabil, implementand, alaturi de agentii economici din fiecare judet, invatamantul profesional dual acolo unde-i sade mai bine: la sat. Le vom acorda o sansa reala acestor tineri, educandu-i teoretic & formandu-i profesional, ca ei sa devina muncitorii calificati de care Romania are atat de multa nevoie!

Dascalii nostri vor preda in acest centru educational modern pus GRATUIT la dispozitia copiilor (atent selectionati) si dotat cu toate facilitatile necesare (sali de clasa ‘scoase’ in natura, ateliere de lucru, laboratoare, biblioteca, sala de spectacole, teren & sala de sport, amfiteatru in aer liber, spatii de relaxare, mini-ferma de animale, cantina, brutarie, spalatorie textila, atelier croitorie, livada, gradina si sere de legume). Le vom asigura elevilor din ciclurile primar-gimnazial-liceal transportul, uniformele, rechizitele-manualele, mesele si pregatirea scolara temeinica, inclusiv afterschool, cultivandu-le respectul fata de munca, grija fata de natura si pretuirea identitatii nationale. De exemplu, in fiecare zi vor dedica o ora activitatilor practice din Campus: cei mici vor sterge praful, vor uda florile, pe cand cei mari vor ajuta la bucatarie, spalatorie, mini-ferma etc. In plus, vor avea parte de o multime de activitati extracuriculare practice (ateliere de indemanare la care pot participa cu parintii) si artistice (muzica, dans, teatru, pictura). Indrumandu-i sa-si descopere vocatia si cultivandu-le taria de caracter, le vom pava drumul catre un viitor prosper in propria tara... nu „afara”. Mai mult decat atat, pe tinerii exceptionali ii vom sprijini cu burse sa urmeze cursuri universitare. 

Noi nu le vom da cozonaci "cadou", ci ii vom invata cum sa-i prepare, ba chiar si cum sa-i vanda. Aceasta e solutia sustenabila cu impact pe termen lung in comunitate, care va transforma satul romanesc intr-o "pepiniera" de meseriasi adevarati!

Daca ne impartasiti viziunea, fara nicio cheltuiala suplimentara pentru companie (doar redirectionandu-ne 20% din impozitul pe profit) va invitam alaturi de partenerii nostri sa va implicati in acest proiect national cu SENS + SOLUTII concrete prin care ne unim fortele pentru o recrutare eficienta. Iar pe langa satisfactia ca ati facut cea mai trainica investitie, ne vom revansa prin oferirea unui pachet de sponsor cu expunere publicitara consistenta (anul trecut am avut peste 4,200 aparitii in media).

Acordati-ne sustinerea dumneavoastra si veti contribui la o Romanie mai buna si cu adevarat educata, a carei imagine sa fie pozitiva oriunde in lume... dar si in sufletele noastre. 

Cu multumiri anticipate pentru increderea dumneavoastra, va salut de pe santier si va stau cu drag si transparenta la dispozitie,

Mihaela Petrovan

P.S.1. Nu trebuie sa cheltuiti nimic in plus. Conform legii sponsorizarii nr. 32/1994, prin redirectionarea directa sau prin Formularul 177 a 20% din impozitul pe profit in bani/produse/servicii va deduceti integral sponsorizarea. Tot ce trebuie sa faceti este sa semnati contractul de sponsorizare. Detaliile pot fi verificate pe site-ul ANAF, Asociatia BookLand fiind inscrisa in Registrul Entitatilor/Unitatilor de Cult (CIF 31706651 poate fi verificat aici).

P.S.2. Permiteti-ne si o rugaminte adresata angajatilor companiei: daca isi doresc sa ne ajute printr-o donatie recurenta de 2 euro pot trimite un SMS cu cuvantul CONSTRUIM la 8845 sau pot cumpara Soricelul BookLand.

P.S.3. De 14 ani BookLand contribuie la sublinierea importantei educatiei & dezvoltarii personale prin Intalnirile BookLand Evolution, care faciliteaza liceenilor exceptionali dialogul cu varii personalitati, prin Taberele Coolturale BookLand, care le ofera copiilor un mix de activitati educationale & distractive, prin Bursele BookLand care asigura unor elevi exceptionali de la sat sansa de a urma liceul si facultatea fara nicio grija financiara, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor. „Impreuna CONSTRUIM oameni” inseamna azi sute de companii din mediul privat, autoritati locale, profesori-parinti-elevi care, la indemnul Asociatiei BookLand, si-au dat mana pentru a contribui la renovarea si dotarea scolilor de la sat. Reprezentativ pentru Romania, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorita obiectivului comun de a reduce abandonul scolar din mediul rural, oferindu-le elevilor sansa la o educatie de calitate in cladiri sigure, moderne si prietenoase care ofera o perspectiva pentru o comunitate durabila. Rezultatul? 80 de scoli rurale renovate & echipate in 4 ani, 15.000 de copii anual care vin cu drag la scoala, rezultate mai bune la invatatura si premisele unei vieti implinite! In 2025 BookLand va inaugura in Arges primul Campus Preuniversitar Profesional in sistem Dual din mediul rural, construit exclusiv din bani privati, locul in care educatia & formarea profesionala se intalneste cu dezvoltarea economica sustenabila, asigurandu-le tinerilor locuri de munca in judet, stabilitate si un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplara reusita de Asociatia BookLand a fost recunoscuta printre bunele practici incurajate de Guvernul Romaniei in Raportul National Voluntar al Romaniei, prezentat la Forumul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabila (New York, 2023).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.