„Ruşine să îi fie Curţii Constituţionale pentru decizia pe care a luat-o astăzi, în urmă cu o oră. Am anunţat-o eu încă de ieri. Le este frică de poporul român, dar nu vor să asculte vocea poporului român. Au anunţat că vor decide abia luni, după alegeri, să vadă totuşi, dacă nu le merge reţeta de furt, de intimidări, de cumpărare a voturilor. Pe 1 decembrie, de Ziua Naţională, votul nostru o să învingă! Trebuie să trimitem PSD la coşul de gunoi al istoriei.
Ne aflăm într-un moment istoric, crucial, pentru viitorul democraţiei din România. Ziua Naţională, care de obicei ne găsea la Alba Iulia, acum trebuie să ne găsească pe fiecare în localitatea noastră, în fiecare secţie de vot, pentru a avea şi mâine o Românie. Este un moment unic în care putem demonstra că poporul român este stăpânul propriului său destin.
Timp de 35 de ani, ne-au condus aceiaşi oameni, care ne-au furat resursele, speranţele şi ne-au ţinut în genunchi. Oamenii ăştia au un nume şi i-aţi auzit, au ieşit la suprafaţă şi în campanie. Ne-au fost imputaţi nouă. Un nume precum Hrebenciuc. Nu m-am văzut în viaţa mea cu Hrebenciuc, nu am avut niciun blat, după cum se vede astăzi, dar ni l-au pus în cârcă pe Hrebenciuc. Au încercat să arate că suntem extremişti, legionari, pro-ruşi. Au vrut să scoată această imagine, că eu sunt spion al altei ţări. Nu este nimic mai dezonorant pentru mine, decât gândul că cineva ar putea crede că mi-aş trăda poporul. Ei, care vor să fure acum votul poporului român, sunt cei care ne-au furat şi care ne-au trădat!
Nu este o simplă bătălie cea de duminică, este lupta noastră pentru adevăr, pentru demnitate şi pentru libertatea, de a ne decide singuri destinul. Duminica trecută, poporul român a trimis o adevărată declaraţie de independenţă faţă de regimul care ne-a condus în ultimii 35 de ani. Ne-am ridicat împotriva corupţiei, a trădării şi a manipulării. Sistemul a decis să acţioneze, bătându-şi joc de votul nostru. Vedeţi cum a înţeles să reacţioneze Marcel Ciolacu, minţind că se va retrage dacă se termină şarada asta, cu anularea votului, cu repetarea turului 1. A spus că se va retrage din turul 2. A minţit, aşa cum a minţit şi cu avioanele alea, şi că nu a fost implicat în proiectul Nordis. Din banii românilor se plimbau ei cu avioane private.
Răspunsul dacă mai avem viitor sau nu este sumbru. Ne confruntăm cu o lovitură de stat în plină desfăşurare. Oamenii noştri au fost chemaţi la Birourile Electorale Judeţene. În clădirea vecină se află voturile românilor, saci pe care nu i-a protejat nimeni timp de trei zile. Ce mai vor ei să numere? Au mai băgat peste noapte voturi pentru covrigar, în sacii de vot? Ne iau de proşti? Vor neapărat violenţe în stradă? Apelul nostru pentru români este să fie calmi, liniştiţi, să nu iasă în stradă, pentru că întreaga suflare românească trebuie să înţeleagă gravitatea sistemului şi să reacţioneze la vot.
Asistăm la o încercare disperată de a fura voinţa poporului român. Asta nu este democraţie. Noi, timp de 35 de ani, am fost minţiţi că trăim în democraţie. Am trăit doar cu iluzia că alegem între răul cel mai mic. De fapt erau la fel: şi Băsescu şi Năstase, şi Ponta şi Băsescu, şi Iohannis şi Dăncilă, şi PSD şi PNL, erau de aceeaşi mamă. Nu am avut vreo opţiune. Au născut din relaţia asta, din concubinajul ăsta împotriva naturii, un copil globalist, satanist, anti-creştin şi anti-român, numit USR. Şi vor să ne-o scoată pe doamna respectivă în turul 2 ca să înceapă şi pe la noi să umble pe stradă bărbaţi cu fustă. Nu o să îi lăsăm. Singura cale să oprim această manevră murdară nu este în stradă, prin violenţe sau sânge. Soluţia este să mergem cât mai mulţi, în număr cât mai mare la vot!
Avem un suveranist în turul 2, îl susţinem necondiţionat. Nu cerem funcţii de premier, nu pentru noi am creat AUR, ci pentru redeşteptarea poporului român!”, a declarat George Simion, în cadrul evenimentului „AUR pentru România” organizat la Bacău.
CMF - 11240014
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.