Executivul a adoptat, miercuri, hotărârea de Guvern pentru aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României către următoarele Fonduri Voluntare ale...
Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat miercuri că decizia de a invita Ucraina la o reuniune a miniştrilor de externe din NATO...
Secretarul general adjunct al NATO consideră că războiul împotriva Ucrainei reprezintă un atac asupra ordinii internaţionale, precizând că dacă...
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a participat, marţi, la o sesiune a Comisiei NATO-Ucraina (NUC), în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai...
Finlanda a aderat marţi la NATO, după 30 de ani de nealiniere militară, o cotitură strategică, cauzată de invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.
Kremlinul ameninţă marţi cu ”contramăsuri”, după aderarea la NATO a Finlandei, şi cataloghează extinderea alianţei militare occidentale drept o...
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îndeamnă luni la ”eliberarea imediată” a jurnalistului american Evan Gershkovich, arestat săptămâna trecută...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după întrevederea de luni de la Cotroceni cu cancelarul german Olaf Scholz, că este necesară o prezenţă sporită a...
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat, joi şi vineri, la reuniunea miniştrilor de Externe ai Formatului Bucureşti 9 (B9), care a avut loc...
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să le transmită săptămâna viitoare liderilor chinezi că este ”esenţial să se abţină” să susţină...
Guvernul ungar cere miercuri Suediei ”să schimbe tonul” şi să-şi înceteze politica de ”denigrare” a Budapestei - pe care le prezintă drept condiţii...
Suedia a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul rus la Stockholm, Viktor Tatarinţev, în urma unor declaraţii ameninţătoare la adresa acestei...
Parlamentul ungar, dominat de Partidul Fidesz al premierului naţionalist Viktor Orban, a ratificat luni aderarea Finlandei la NATO, după luni de tărăgănări,...
Anunţul Rusiei cu privire la staţionarea de armament nuclear tactic în Belarus este ”periculos şi iresponsabil”, denunţă duminică într-un comunicat o...
Guvernul german denunţă duminică o ”nouă tentativă de intimidare nucleară” a Rusiei, după anunţul lui Vladimir Putin privind desfăşurarea unor...
Preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă să folosească obuze cu uraniu sărăcit în Ucraina, dacă Kievul primeşte acest tip de muniţie din Occident, aşa...
Premierul suedez urmează să ceară joi explicaţii Ungariei cu privire la motivele pentru care Parlamentul ungar a ales să aprobe aderarea la NATO a Finlandei...
Vladimir Putin nu are planuri imediate de pace în Ucraina, astfel că Occidentul trebuie să se pregătească pentru a furniza ajutor letal Kievului pentru mult...
Kremlinul anunţă miercuri că nu este surprins de reacţia Occidentului faţă de summitul lui Vladimir Putin cu Xi Jinping, care a plecat miercuri de la...
Statele Unite au inaugurat prima garnizoană militară permanentă în Polonia, la Poznan, un semn al unităţii NATO ”împotriva agresiunii ruse”, consideră...
China este necesar să dialogheze ”în mod direct” cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dacă vrea ca planul său de pace să fie luat în seios,...
Preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin laudă luni - în editoriale publicate în ziare din cele două ţări - soliditatea parteneriatului lor...
Ucraina acuză miercuri Rusia de de faptul că vrea ”să extindă” războiul în alte părţi, în urma unui incident între două avioane ruseşti de...
Armata rusă recunoaşte că două avioane de vânătoare ruseşti au interceptat marţi o dronă americană la Marea Neagră, însă dă asigurări că nici nu...
Un avion de vânătoare de tip Suhoi 27 (Su-27) a lovit marţi un avion american fără pilot (dronă) de tip Reaper deasupra Mării Negre, o zonă foarte...