Simona Halep: Nu am dansat la petrecerea de după Wimbledon. Nu am vrut să cad
Simona Halep a declarat, pentru BBC, că anul trecut a fost foarte emoţionată la petrecerea de după turneul de la Wimbledon, pe care l-a câştigat, ea...
Simona Halep a declarat, pentru BBC, că anul trecut a fost foarte emoţionată la petrecerea de după turneul de la Wimbledon, pe care l-a câştigat, ea...
Organizatorii turneului de la Wimbledon ar putea primi până la 100 de milioane de lire sterline (114 milioane de euro), suma asigurată, după ce au fost...
Simona Halep, deţinătoarea trofeului, a scris, miercuri, pe reţelele de socializare, că a aflat cu tristeţe vestea anulării turneului de la Wimbledon, dar...
Turneul de la Wimbledon din acest an a fost anulat, a anunţat, miercuri, All England Club, organizatorul grand slam-ului londonez.
Vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis, Dirk Hordoff, spune că este aproape sigur că turneul de la Wimbledon (29 iunie - 12 iulie) nu se va disputa,...
All England Lawn Tennis Club a anunţat, miercuri, că evaluează toate scenariile posibile pentru ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon, inclusiv...
Organizatorii turneului de la Wimbledon au precizat că nu au deocamdată în plan să anuleze sau să amâne competiţia, în contextul pandemiei de coronavirus,...
Eurosport anunţă extinderea drepturilor de difuzare pentru turneul de grand slam de la Wimbledon în 11 ţări din Europa, între care şi România, pentru...
Simona Halep şi-a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon, la Constanţa, în Piaţa Ovidiu, în faţa a mii de oameni, după ce a prezentat premiul din...
Perechea Su-Wei Hsieh/Barbora Strycova (Taiwan/Cehia), cap de serie numărul 3, a câştigat, duminică, proba de dublu feminin din cadrul turneului de la Wimbledon.
Elveţianul Roger Federer a declarat, duminică seară, după înfrângerea din finala turneului de la Wimbledon, că nu vrea să se deprime pentru că a pierdut,...
Sârbul Novak Djokovici a declarat, duminică, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că visa de mic că se va impune la această competiţie, la care...
Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a câştigat, duminică, pentru a cincea oară turneul de la Wimbledon, a doua oară consecutiv. El l-a învins în finală...
Simona Halep a postat, duminică, pe reţelele de socializare, câteva imagini de la şedinţa foto oficială cu trofeul de la Wimbledon, obţinut în urmă cu o zi.
Taiwaneza Latisha Chan şi croatul Ivan Dodig au câştigat, duminică,proba de dublu mixt din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon. Cei doi s-au impus...
Perechea columbiană Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, cap de serie numărul 2, a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de la Wimbledon,...
Simona Halep a scris, sâmbătă, pe Facebook, că a jucat cel mai bun meci din viaţa ei la Wimbledon, subliniind că încă are impresia că visează.
Simona Halep a declarat, sâmbătă, în conferinţa de presă de după ce a devenit campioană la Wimbledon, că nu ştie ce o aşteaptă la revenirea în...
Fosta sportivă Nadia Comăneci a declarat, sâmbătă, pentru Reuters, că Simona Halep a avut o prestaţie incredibilă în finala de la Wimbledon cu Simona...
BBC a lăudat evoluţia Simonei Halep în finala de la Wimbledon, cu Serena Williams, apreciind că românca şi-a dus la disperare adversara prin jocul etalat.
Fostul tenismen John McEnroe a declarat, sâmbătă, la BBC TV, că Simona Halep a dominat-o total pe Serena Williams în finala turneului de la Wimbledon, iar...
Managerul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a notat, sâmbătă, că Simona Halep duce România în elita sportului mondial după victoria de la Wimbledon.
Fosta gimnastă Nadia Comăneci a caracterizat-o sâmbătă drept “regina ierbii” pe Simona Halep, după ce aceasta a câştigat turneul de la Wimbledon.
Site-ul oficial al turneului de la Wimbledon a scris că Simona Halep a uluit întreaga lume cu succesul ei de la All England Club.
Simona Halep a declarat, sâmbătă, la Eurosport, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că succesul ei pe iarba londoneză ar trebui să-i inspire pe...