România are un potenţial important de dezvoltare prin intermediul proiectelor realizate în parteneriat public-privat (PPP). Mihai Precup, Secretar de Stat în...
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele...
Autorităţile britanice de reglementare antitrust solicită opinii cu privire la parteneriatele dintre Microsoft şi Amazon cu producători mai mici de modele de...
Cancelarul german Olaf Scholz a semnat vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită la Berlin, un acord de securitate catalogat...
Executivul a aprobat, joi, memorandumul cu tema „Dezvoltarea parteneriatelor pentru tranziţia energetică între Guvernul României şi sectoarele economice...
Asociaţia MozaiQ, organizaţie comunitară LGBT+ solicită partidelor parlamentare legalizarea de urgenţă a parteneriatelor civile şi susţine că persoanele...
Fostul preşedinte francez François Hollande îndeamnă la o ”mai bună protejare a frontierelor externe ale Uniunii Europene (UE)”, în urma unui aflux de...
Ucraina salută deschiderea unui birou, la Kiev, al gigantului britanic în domeniile aerospaţial şi armamentului BAE Systems, în contextul în care-şi...
Reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat că 25 de tineri au fost selectaţi în calitate de membri ai Comitetului consulativ al tinerilor pentru...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă joi că a început semnarea parteneriatelor cu universităţile şi din Bucureşti în vederea dezvoltării şi...
Minstrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunţă miercuri că parteneriatele cu autorităţile locale reprezintă paşi importanţi pentru dezvoltarea...
Ubisoft, cel mai mare producător de jocuri video din Franţa, este deschis unor noi parteneriate, după un acord prin care grupul chinez Tencent îşi va...
Producătorul american de echipament sportiv Nike anunţă miercuri o suspendare a vânzărilor în magazine partenere din Rusia şi o întrerupere a tuturor...
Parlamentul helvetic a adoptat vineri un proiect de lege care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, la câţiva ani după multe alte state din...
Primăria Capitalei va încheia parteneriate public-privat pentru a renova 10 clădiri, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului...
Ministerul Sănătăţii încurajează stabilirea de parteneriate între spitalele româneşti şi cele americane, România fiind interesată de viitoare...
Facebook a confirmat marţi că a încheiat parteneriate pentru transfer de date cu cel puţin patru companii chineze, între care Huawei, al treilea cel mai mare...
Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat marţi prima listă cu proiecte strategice, estimate la 15-20 miliarde de euro, care vor fi demarate pe noua legislaţie a...
Sute de oameni sunt aşteptaţi sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Capitală, la o manifestaţie de susţinere a legalizării parteneriatelor civile....
Biserica Catolică din România dezaprobă propunerea legislativă privind parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex şi solicită Parlamentului,...
Discovery Communications şi Eurosport, care deţin exclusiv drepturile de difuzare pentru Jocurile Olimpice din perioada 2018 - 2024, au anunţat, în cadrul...
Grupul chinez de comerţ electronic Alibaba va ajuta companii internaţionale de tehnologie precum SAP să intre pe piaţa din China, unde acestea sunt supuse...