Liderul suprem iranian Ali Khamenei i-a avertizat luni pe europeni să nu ”viseze” că ţara sa ar putea să continue să-şi limiteze programul nuclear şi...
Germania i-a cerut explicaţii lunii ambasadorului american la Berlin Richard Grenell, un adept al lui Donald Trump, după ce a declarat că vrea să-i...
Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări vineri că ”nu este totul pierdut” în salvarea acordului în dosarul nuclear iranian semnat în 2015 la...
Angela Merkel a apărat liberul schimb, joi, în prima zi a vizitei sale la Beijing, în timp ce Germania, la fel ca China, se află în vizorul preşedintelui...
Iranul a stabilit condiţiile - care-i vizează pe europeni - necesare, în opinia sa, pentru a rămâne în cadrul Acordului nuclear de la Viena, după...
Iranul a criticat marţi avertismentul SUA referitor la introducerea unor sancţiuni drastice împotriva Teheranului şi a cerut puterilor europene să...
Prim-vicepreşedintele iranian Eshagh Jahangiri a declarat marţi că Statele Unite îşi vor da seama într-o zi că ameninţările nu sunt limbajul de adoptat...
Statele Unite vor adopta sancţiunile ”cele mai dure din Istorie” împotriva regimului iranian, a anunţat luni secretarul de Stat Mike Pompeo, relatează...
Ministrul iranian de Externe a declarat, duminică, la o întâlnire cu Miguel Arias Canete, comisarul european însărcinat cu probleme de Mediu, că, după...
Comisia Europeană (CE) a aununţat vineri că a lansat procesul de blocaj al sancţiunilor americane cu scopul de a proteja întreprinderi europene care...
Statele membre UE convin că acordul în dosarul nuclear iranian ”nu este perfect”, dar că trebuie păstrat, a declarat joi, la Sofia, cancelarul german...
Liderii ţărilor europene se întâlnesc miercuri seara la Sofia cu scopul de a stabili un răspuns colectiv al UE faţă de Statele Unite, în urma deciziilor...
Puterile europene vor încerca să adopte măsuri care să asigure continuarea afacerilor cu Iranul, în cadrul acordului nuclear pe care Washingtonul l-a...
Washingtonul a promis să ”lucreze dur cu europenii” pentru a ajunge la un nou acord în vederea contracarării ”comportamentului nefast” al Teheranului,...
Europenii încearcă să-şi relanseze relaţiile cu Balcanii Occidentali într-un summit, joi, în Bulgaria, care riscă să fie eclipsat de dezbateri cu privire...
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că, dacă interesele ţării sunt protejate, Teheranul va rămâne în acordul nuclear semnat în 2015, despre...
Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, pleacă sâmbătă într-un turneu diplomatic în timp ce mai mulţi lideri mondiali încearcă să salveze...
Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel s-au declarat vineri, într-o convorbire la telefon, în favoarea menţinerii acordului în...
Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini îi primeşte marţi pe miniştrii de Externe ai Germaniei, Franţei şi Regatului Unit, cărora li se va alătura...
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri Iranul cu ”consecinţe foarte grave” în cazul în care decide să-şi relanseze programul nuclear,...
Vladimir Putin a anunţat miercuri că vrea ”să caute soluţii” în Orientul Mijlociu cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, într-o întâlnire la...
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, spune că este preocupat de decizia SUA de a ieşi din acordul nuclear cu Iranul, afirmând că România face tot ce îi...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acceptat miercuri să lase Teheranul să renegocieze o salvare a acordului în dosarul nuclear iranian, după...
Europenii vor ”face totul pentru a proteja interesele” întreprinderilor lor în Iran, ”intervenind pe lângă administraţia americană” la nivelul...
Rusia a sărbătorit miercuri 73 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste printr-o paradă militară la Moscova, o comemorare care-i...