Statele Unite vor adopta sancţiunile ”cele mai dure din Istorie” împotriva regimului iranian, a anunţat luni secretarul de Stat Mike Pompeo, relatează Reuters.
Şeful diplomaţiei americane a prezentat - adresându-se în mod direct liderilor iranieni - o listă de 12 condiţii pe care Republica islamică este necesar să le îndeplinească, dacă vrea să beneficieze de o slăbire a regimului sancţiunilor care i-a fost impus.
Între aceste condiţii se află retragerea sa completă de pe câmpul de luptă sirian.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În opinia lui Mike Pompeo, acordul încheiat în 2015 cu privire la programul nuclear iranian - din care Statele Unite s-au retras - pune lumea în pericol prin ”defectele” pe care le conţine.
Sec. of State Pompeo vows to hit Iran with “strongest sanctions in history” if its government does not change course. pic.twitter.com/y2k4q1BH7c
— NBC News (@NBCNews) May 21, 2018
Acest acord nu va fi renegociat de către americani, a subliniat secretarul de Stat.
De-acum Washingtonul va acţiona împotriva Teheranului - în afara constrângerilor pe care i le impunea acest acord -, a insistat el.
Sancţiunile care vor fi impuse regimului iranian vor fi ”cele mai dure din Istorie”, a ameninţat Pompeo, avertizând că, după ce vor fi impuse, Iranul va trebuie ”să se bată pentru a-şi menţine economia în viaţă”.
În paralel, cei care continuă să facă comerţ cu Iranul vor fi sancţionaţi, a declarat Mike Pompeo, care a anunţat că Statele Unite vor trimite emisari în străinătate pentru a le explica partenerilor lor noua politică iraniană a lui Donald Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...