Douăzeci şi două de localităţi din 14 judeţe, dar şi municipiul Bucureşti, au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile torenţiale,...
Ploile torenţiale înregistrate în ultimele 24 de ore au produs efecte în 22 de localităţi din 11 judeţe, pompierii intervenind pentru scoaterea apei din...
Douăzeci şi trei de localităţi din 12 judeţe au fost afectate de ploile torenţial, în ultimele 24 de ore, pompierii intervenind pentru scoaterea apei din...
Acoperişul unei case din satul Bobda, judeţul Timiş, a luat foc, miercuri seară, după ce a fost lovit de fulger, iar şapte gospodării din localitatea...
Acoperişul unei case din municipiul Târgu-Jiu a fost smuls de vânt, pompierii intervenid la faţa locului pentru remedierea situaţiei. De asemenea, echipajele...
O bucată de izolaţie a căzut, sâmbătă, între etajele patru şi şapte ale unui bloc cu zece etaje din municipiul Braşov, iar pompierii intervin pentru...
Peste trei sute de incendii s-au produs în minivacanţa de Paşte, iar SMURD a intervenit la peste 3.800 de cazuri au anunţat, marţi, reprezentanţii...
Pompierii din Braşov au intervenit, joi seară, pentru salvarea a două persoane care s-au accidentat în zona Prăpăstiile Zărneştiului, fiind vorba despre o...
Peste 500 de pompieri sunt pregătiţi să intervină în judeţul Ilfov şi în Capitală, pe durata codului portocaliu, iar echipajele SMURD vor patrula în...
Zeci de gospodării din mai multe loalităţi din judeţul Braşov au fost inun date, marţi seară, pompierii acţionând cu motopompe pentru scoaterea apei. De...
Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 10 localităţi din 7 judeţe pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, constând în derapaje...
Vremea nefavorabilă a produs efecte, în ultimele 24 de ore, în zece localităţi din judeţele Braşov, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Mureş şi...
Peste 3.500 de pompieri cu 600 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale dijn zonele vizate de...
Zeci de locuinţe şi gospodării au fost inindate în ultimele 24 de ore din cauza ploilor abundente înregistrate în judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi,...
Şase intersecţii din municipiul Galaţi au fost blocate temporar de apă din cauza ploilor torenţiale, iar trei curţi şi bucătăria unei case au fost...
Şase gospodării din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, vor fi evacuate din cauza unei alunecări de teren care pune în pericol inclusiv un drum judeţean,...
Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la stingerea a peste o sută de incendii, au acordat primul ajutor în mai mult de 900 de cazuri şi au asistat...
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu acţionează, sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, cu patru motopompe în localitatea...
Serviciile de ambulanţă şi SMURD au intervenit la peste 9.000 de cazuri de urgenţă, de miercuri până joi dimineaţă, dintre care 278 pentru a transporta...
Peste 23.000 de incendii s-au produs în primele zece luni ale anului, respectiv 77 pe zi, în creştere cu 4% faţă de anul trecut, cele mai multe fiind în...
Bucureştiul şi 26 de localităţi din nouă judeţe au fost afectate de furtuni şi de inundaţiile care s-au produs luni şi în noaptea de luni spre marţi,...
Mai multe instituţii, străzi şi pasaje rutiere din Timişoara au fost inundate, marţi dimineaţă, în urma unei ploi torenţiale, pompierii intervenind...
Peste 2.600 de locuinţe, anexe gospodăreşti, curţi şi subsoluri ale unor imobile din 15 judeţe au fost inundate în urma ploilor, pompierii, jandarmii şi...
Pompierii au intervenit în judeţele Bacău, Bihor şi Timiş, pentru decolmatarea fântânilor şi evacuarea apei din beciuri, subsoluri şi curţi inundate din...
Pompierii au avut aproape 7.000 de intervenţii în ultimele cinci zile, dintre care peste 5.500 au fost cazuri de prim ajutor medical şi au făcut peste 800 de...