Douăzeci şi trei de localităţi din 12 judeţe au fost afectate de ploile torenţial, în ultimele 24 de ore, pompierii intervenind pentru scoaterea apei din zeci de gospodării şi subsoluri. Au fost avariate şapte autoturisme şi blocate opt tronsoane de drum. Luni dimineaţă, o localitate din Dâmboviţa este nealimentată cu energie electrică, potrivit unui bilanţ prezentat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru limitarea şi înlăturarea efectelor generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase.
Astfel, echipaje specializate au acţionat, cu mijloace de intervenţie specifice, pentru evacuarea apei din gospodării, curţi, subsoluri, tronsoane de drum, degajarea arborilor căzuţi pe carosabil sau autoturisme, precum şi decolmatarea fântânilor şi podeţelor afectate.
În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice, au fost înregistrate efecte la nivelul a 23 localităţi din judeţele Arad, Argeş, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Suceava şi Teleorman şi municipiul Bucureşti, fiind afectate: 2 case, 40 anexe, 39 de curţi, 47 subsoluri/ beciuri, 8 tronsoane de drum şi 7 autoturisme.
”La această oră, într-o localitate din judeţul Dâmboviţa sunt semnalate întreruperi ale alimentării cu energie electrică, iar echipaje specializate se află în teren pentru remedierea situaţiei, în cel mai scurt timp. În acest moment nu sunt intervenţii în derulare, iar traficul rutier, aerian, feroviar, maritim şi fluvial se desfăşoară în condiţii normale”, anunţă IGSU.
Având în vedere avertizările hidrometeorologice în vigoare, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interven în zonele unde se pot produce situaţii de urgenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.