Douăzeci şi două de localităţi din 14 judeţe, dar şi municipiul Bucureşti, au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile torenţiale, înregistrându-se drumuri, locuinţe şi gospodării inundate, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii deUrgenţă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În ultimele 24 ore, pompierii militari şi autorităţile locale au acţionat în 22 localităţi din 14 judeţe şi municipiul Bucureşti, pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente şi vântul puternic.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această perioadă, 80 de atenţionări şi avertizări meteorologice de vremea rea, care au vizat cea mai mare parte a ţării, fiind înştiinţate comitetele locale şi judeţene pentru situaţii de urgenţă în vederea dispunerii măsurilor preventive şi operative necesare.

Potrivit rapoartelor operative transmise inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, la nivel naţional au fost inundate 23 de locuinţe, 33 anexe gospodăreşti, 135 curţi, 77 beciuri şi subsoluri. De asemenea, 9 copaci au fost doborâţi din cauza vântului puternic.

Totodată, în urma manifestării fenomenelor, au fost avariate 16 autovehicule, 12 poduri şi podeţe, iar 3 drumuri judeţene au fost blocate temporar de aluviuni.

În comuna Vaideeni din judeţul Vâlcea, din cauza precipitaţiilor abundente, râul Luncavăţ a revărsat fiind inundate mai multe gospodării şi autoturisme. Pompierii militari au acţionat cu motopompe pentru evacuarea apei generată de producerea inundaţiilor, dar şi pentru salvarea animalelor aflate în pericol. Având în vedere că mai multe fântâni au fost afectate, în cursul serii trecute, autorităţile locale au distribuit apă potabilă populaţiei din localitate.

Efecte ale vremii nefavorabile au fost înregistrate şi în localitatea Novaci din judeţul Gorj, unde au fost inundate mai multe locuinţe şi beciuri din cauza revărsării pârâului Bălţata, fiind necesară intervenţia cu motopompele pentru evacuarea apei.

Intervenţii punctuale ale pompierilor au avut loc în Capitală şi în judeţele Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Timiş şi Suceava, pentru înlăturarea urmărilor ploilor cu aspect torenţial căzute în ultima perioadă.

Salvatorii militari au acţionat cu motopompe şi autospeciale pentru evacuarea apei, accesorii de descarcerare pentru degajarea arborilor, dar şi cu autospeciale de transport şi camioane.

La momentul acesta, nu mai sunt situaţii de urgenţă cauzate de vremea rea care să impună intervenţia operativă a echipajelor ISU.

Evoluţia efectelor generate de fenomenele meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional din cadrul IGSU, la nevoie, fiind posibilă suplimentarea forţelor şi tehnicii de intervenţie în zonele posibil a fi afectate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.