Andrei Baciu, liderul PNL Sector 3, anunţă că va merge împreună cu câteva zeci de voluntari din organizaţie, pentru a-i ajuta pe cei din zonele lovite de...
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a afirmat că au fost primite 62.600 de cereri din partea pensionarilor, care fie au solicitat...
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunţat că au fost transmise peste 4,1 milioane de decizii către pensionarii, de vineri şi...
Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a declarat luni că s-a făcut o campanie negativă asupra acestei legi a pensiilor, neţinând cont de...
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Daniel Baciu afirmă că procesul de recalculare a pensiilor presupune şi dublări reale ale pensiilor, el precizând...
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, afirmă că pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiilor pot contesta...
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, anunţă că, în urma recalculării pensiilor, creşterea medie este de 622 de lei, existând pensii care...
Organizaţia PNL Sector 3 a tras sâmbătă un semnal de alarmă despre starea deplorabilă a infrastructurii în Bucureşti, în prezenţa candidatului PNL la...
Liderul PNL Sector 3, Andrei Baciu, anunţă că bucureştenii din Sectorul 3 îşi vor putea steriliza şi microcipa gratuit animalele de rasă comună,...
Şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat sâmbătă că colegii lui lucrează în ture, şi sâmbăta şi duminica, astfel încât tipărirea...
Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, care şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de...
Ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a aflat de pe Facebook că Andrei Baciu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări...
Andrei Baciu a afirmat, după ce a ieşit de la audieri la sediul DNA, în privinţa dosarului privind achiziţia de vaccinuri în perioada pandemiei, că a...
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, că a vorbit cu Andrei Baciu, şi nu a fost nevoie să îi ceară demisia, a fost o demisie de onoare
a acestuia...
Andrei Baciu îşi anunţă luni, într-o postare pe Facebook, demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, invocând ” informaţiile...
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, afirmă că, anul trecut, peste 4,2 milioane de români asiguraţi au avut...
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, afirmă că România trebuie să devină un loc unde tinerii medici să îşi...
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Andrei Baciu a anunţat, luni, că va fi soluţionată criza la casele de asigurări de...
Prefectul de Iaşi, Bogdan Cojocaru, a semnat, luni, ordinul privind încetarea de drept a mandatului de consilier pentru Cezar Baciu, viceprimar al Iaşiului,...
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, doar în primele 6 luni ale anului, 15.468 de asiguraţi cu insuficienţă renală au beneficiat...
Viceprimarul municipiului Iaşi, Cezar Baciu, îşi pierde postul de consilier şi implicit funcţia de viceprimar, după ce a pierdut procedul în urma...
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, afirmă că aşa-numita ”plată informală” dată de către pacienţi unor...
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, admite că este dificilă situaţia farmaciilor independente, care nu fac parte...
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, anunţă, marţi seară, că a fost înfiinţat în instituţie un Task Force pentru...
Preşedintele CNAS, Andrei Baciu, a vizitat, vineri, Spitalul Buftea, care deserveşte întreaga regiune dintre Târgovişte şi Bucureşti şi a apreciat...