Într-o scrisoare deschisă publicată în presa spaniolă, Zinedine Zidane, fostul antrenor al echipei Real Madrid, a explicat motivele care l-au determinat să-şi părăsească postul, informează lesoir.be.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Plec deoarece clubul nu-mi oferă încrederea de care am nevoie”, spune Zidane, în scrisoarea pe care o adresează suporterilor echipei.

După ce şi-a exprimat toată dragostea pe care o are pentru acest club, la care a fost şi jucător şi antrenor, Zidane explică că a fost de acord să revină în martie 2019 pentru că preşedintele Florentino Perez i-a cerut să se întoarcă, dar şi pentru că fanii l-au dorit înapoi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Zidane îi va fi "mereu recunoscător" lui Pérez, dar în acelaşi timp nu îşi ascunde amărăciunea faţă de preşedinte.

"Plec pentru că nu mai simt că acest club îmi mai oferă încrederea de care am nevoie, nu-mi oferă sprijinul pentru a construi ceva pe termen mediu sau lung", a explicat el.

Zidane crede că un lucru foarte important a fost uitat: ceea ce a construit la Real şi, în special, relaţia sa cu jucătorii şi cu oamenii care lucrează în jurul echipei.

"M-am născut un învingător şi am fost aici pentru a câştiga trofee, dar dincolo de asta sunt fiinţele umane, emoţiile, viaţa şi am senzaţia că aceste lucruri nu au fost apreciate şi că nu s-a înţeles că dinamica unui mare club se menţine aşa. Într-un fel, chiar mi s-au adus reproşuri", regretă francezul.

"Mi-aş fi dorit ca relaţia mea cu clubul şi cu preşedintele, în ultimele luni, să fie puţin diferită de cea a altor antrenori. Nu ceream privilegii, desigur că nu, ci un pic mai multă memorie. Astăzi, viaţa unui antrenor pe banca unui club mare este de două sezoane, nu mult mai mult. Pentru a dura mai mult, relaţiile umane sunt esenţiale, sunt mai importante decât banii, mai importante decât faima, mai importante decât orice. Trebuie să ai grijă de asta", adăugat antrenorul.

Clubul Real Madrid a anunţat, joi, pe site-ul oficial, despărţirea de antrenorul Zinedine Zidane.

"Real Madrid anunţă că Zinedine Zidane a decis să pună capăt acualului său mandat de antrenor principal al clubului nostru. Acum trebuie să îi respectăm decizia şi să ne exprimăm recunoştinţa pentru profesionalismul, devotamentul şi pasiunea sa de-a lungul anilor şi pentru ceea ce înseamnă el pentru Real Madrid. Zidane este una dintre marile legende ale clubului Real Madrid şi moştenirea sa se extinde dincolo de ceea ce a realizat ca antrenor şi ca jucător la clubul nostru. El este conştient că are un loc în inimile fanilor Real Madrid şi că va avea întotdeauna o casă la Real Madrid", se arată în comunicat.

Zinedine Zidane a câştigat 11 trofee ca antrenor principal al Real Madrid.

Francezul a revenit la conducerea tehnică a echipei Real Madrid la 11 martie 2019 după 284 de zile de la plecarea sa, în locul lui Santiago Solari.

În vârstă de 48 de ani, tehnicianul francez a preluat prima dată Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor (2016-2018), campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.

În al doilea mandat, el a cucerit titlul în Spania şi Supercupa Spaniei, în sezonul 2019/2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.