Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie. WADA solicită o suspendare între unul şi doi ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă dimineaţă, într-un comunicat de presă, că „a depus joi un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în cazul jucătorului de tenis italian Jannik Sinner, care a fost găsit fără vină sau neglijenţă de către un tribunal independent al Agenţiei Internaţionale de Integritate în Tenis (ITIA) după ce a fost depistat pozitiv de două ori la substanţa interzisă clostébol în luna martie”.

„Concluzia „fără vină sau neglijenţă” nu este corectă în lumina regulilor aplicabile”, a declarat WADA, care «solicită o perioadă de suspendare de unul până la doi ani» pentru numărul 1 mondial, recent câştigător al US Open.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În plus, instanţa „nu solicită descalificarea niciunui alt rezultat decât cel deja impus de instanţa de prim grad”. Testat pozitiv în timpul turneului de la Indian Wells, italianul a pierdut punctele (400) din semifinala sa din California şi premiul în bani (325 000 de dolari). Prin urmare, WADA nu cere anularea rezultatelor sale de la depistarea sa pozitivă, inclusiv titlurile de la Miami, Cincinnati şi US Open.

„Având în vedere că acest caz este acum în curs de soluţionare la TAS, WADA nu va face alte comentarii în acest moment”, a conchis WADA în comunicatul său de presă.

Jannik Sinner a fost depistat pozitiv în două rânduri, la opt zile distanţă: la 10 martie, în timpul turneului de la Indian Wells, şi la 18 martie, în afara competiţiei, chiar înaintea turneului de la Miami. În urina sa au fost găsite cantităţi infime de closterbol (un agent anabolizant).

Explicaţia acceptată de ITIA a fost că substanţa interzisă a ajuns neintenţionat în organismul său prin intermediul unui masaj făcut de fizioterapeutul său, care a folosit un spray conţinând steroidul pentru a-şi trata un deget tăiat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.