Marketa Vondrousova, fostă campioană la Wimbledon, a declarat că se aşteaptă să fie indisponibilă câteva luni din cauza unei accidentări la umăr.
Jucătoarea cehă în vârstă de 25 de ani, care a câştigat titlul la Wimbledon în 2023, la patru ani după ce a jucat finala de la Roland Garros, a trecut prin momente dificile din cauza accidentărilor de-a lungul carierei sale.
Ea a suferit o intervenţie chirurgicală la umărul stâng după retragerea de la US Open de anul trecut şi a fost, de asemenea, pe tuşă din cauza problemelor de încheietură şi cot în trecut.
„Ies din nou de pe teren. Încă mă lupt cu o accidentare la umăr", a precizat ea în social media. „Deşi nu este uşor, am acum câteva luni de antrenament intensiv şi reabilitare pentru a-mi reface braţul. Răbdarea şi timpul sunt priorităţile mele acum, dar cred că totul va merita. Aşa că sper să revin curând pe teren”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.