Atacantul brazilian Vinicius a devenit noul acţionar majoritar al FC Alverca, din a doua divizie a Portugaliei, a anunţat site-ul UOL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„FC Alverca - Futebol, SAD anunţă că Ricardo Vicintin şi-a vândut participaţia calificată la societatea cu răspundere limitată unui grup de investitori”, a anunţat luni un comunicat al clubului, fără a da identitatea noilor cumpărători. „Detalii suplimentare vor fi anunţate în timp util”.

Vinicius ar deţine acum 70% din acţiunile clubului, în fruntea unui grup de investitori brazilieni şi spanioli. Opt milioane de euro ar fi fost necesare pentru încheierea tranzacţiei. După 22 de etape, FC Alverca este pe locul al doilea, cu 38 de puncte, în a doua ligă spaniolă.

Vinicius a ajuns la Real Madrid în 2018, la vârsta de 18 ani, şi este sub contract cu clubul până în 2027. Însă, de câteva săptămâni, atacantul este subiectul unor zvonuri de plecare, Arabia Saudită arătându-se foarte interesată să îl transfere în vară, cu o ofertă astronomică de 200 de milioane de euro net pe an.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.