Eurodeputatul PNL Daniel Buda susţine că nu există resentimente în interiorul partidului între vechea facţiune din PNL şi foştii lideri PDL, deveniţi liberali în urma fuziunii. Prin urmare, Daniel Buda exclude posibilitatea ca vechiul PDL să-l saboteze pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, deşi, în epoca Traian Băsescu, PNL şi PDL erau pe poziţii total diferite. ”Liderii politici actuali din PNL, care au fost cândva în PDL, cum am fost şi eu, nu se uită în trecut”, a spus europarlamentarul Daniel Buda, într-o întâlnire cu jurnaliştii români la Strasbourg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Eurodeputatul PNL Daniel Buda a fost întrebat de News.ro, într-o întâlnire cu presa organizată în Parlamentul European, dacă există pericolul ca foştii lideri PDL să saboteze candidatura luI Crin Antonescu, ţinând cont că au fost în tabere opuse în urmă cu 13 ani, la suspendarea preşedintelui de atunci Traian Băsescu.  
 
”Doamne fereşte! Suntem oameni responsabili. Aici nu discutăm despre Crin Antonescu, aici discutăm de România. Şi liderii politici actuali din PNL, care au fost cândva în PDL, cum am fost şi eu, nu discută, nu se uită în trecut. Ne uităm să nu repetăm greşelile trecutului. Ne uităm în faţă pentru că avem nişte obiective care astăzi sunt puse în pericol, poate cel mai mult după Al Doilea Război Mondial. Pentru că trăim într-un complex geopolitic extrem de complicat la nivel internaţional, să  mai ai timp să te gândeşti ce-o fi fost nu ştiu când…Până la urmă, asta e viaţa. În viaţa aceasta am fost adversari, cu afirmaţii mai dure, mai puţin dure şi aşa mai departe. Să nu uităm că la Cluj, de exemplu, domnul Boc (PDL - n.r.) şi domnul Marius Nicoară, care era preşedintele PNL, au fost concurenţi şi am avut campanii destul de dure, au fost nişte coate împărţite, dar am stat la masă şi am fost nişte parteneri care am reuşit să setăm direcţia Clujului în aşa fel încât astăzi este oraşul cel mai dorit de toţi români, avem cea mai mare rată de rămânere în Cluj. De aceea, nu există nici o urmă de resentiment în interiorul PNL între foştii PDL-işti şi actualii PNL-işti, pentru că noi avem în faţă un obiectiv foarte important şi suntem extrem de responsabili să dăm României un preşedinte capabil să menţină parcursul european, parcursul NATO şi o bună colaborare cu SUA”, a spus Daniel Buda. 
 
În urmă cu 15 ani, PNL şi PDL erau pe poziţii total divergente. La acea vreme, liberalii erau în opoziţie, conduşi de Crin Antonescu, în timp ce PDL era la putere, cu Emil Boc în fruntea Guvernului şi Traian Băsescu în fruntea ţării. Ulterior, PNL a creat alianţa USL alături de PSD, partid condus atunci de Victor Ponta, cu scopul declarat de a-l înlătura pe Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni. La începutul anului 2012, Emil Boc a demisionat din funcţia de prim-ministru, pe fondul protestelor de stradă. Mihai Răzvan Ungureanu i-a luat locul, însă a rezistat în funcţie numai trei luni, fiind răsturnat prin moţiune de cenzură. A fost sfârşitul guvernării PDL, asociată cu tăierile salariale venite pe fondul crizei financiare din anii 2009-2010. În mai 2012, Traian Băsescu l-a numit premier pe Victor Ponta, susţinut de majoritatea PSD-PNL. În paralel, Crin Antonescu a devenit preşedinte al Senatului. În vara anului 2012, Parlamentul, dominat de majoritatea PSD-PNL, a votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, însă referendumul de demitere nu a întrunit pragul de prezenţă de 50%. Aşadar, Traian Băsescu s-a întors la Palatul Cotroceni, după două luni în care Crin Antonescu a ocupat funcţia de preşedinte-interimar. În timpul campaniei electorale, liderii PDL i-au acuzat pe Victor Ponta şi Crin Antonescu că încercarea de schimbare a preşedintelui Traian Băsescu a fost „o lovitură de stat”. Doi ani mai târziu, Crin Antonescu a rupt alianţa cu PSD şi a demarat fuziunea dintre PNL şi PDL, finalizată în epoca Iohannis. 
 
În iunie 2012, la mai puţin de jumătate de an de la demisia din fruntea Guvernului, Emil Boc a candidat din partea PDL pentru Primăria Cluj. A reuşit să se impună în faţa candidatului USL Marius Nicoară la o diferenţă de numai 1.400 de voturi. Ulterior, cei doi s-au reunit în noul PNL, rezultat în urma fuziunii cu PDL. În 2024, Emil Boc a câştigat al şasea mandat în fruntea Primăriei Cluj.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.