CS Dinamo a anunţat, vineri, primul transfer pentru sezonul competiţional 2020-2021 la handbal, internaţionalul Valentin Ghionea semnând un contract pe doi ani cu campioana României.
El revine în Şoseaua Ştefan cel Mare după o pauză de 13 ani.
Valention Ghionea (36 ani), jucător de mâna stângă, a evoluat în ultimii doi ani la Sporting Lisabona, adversară cu care dinamoviştii s-au întânit în play-off-ul Champions League, în 2019 şi 2020.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Este un jucător extrem de valoros, pe care l-am mai dorit şi în ultimii ani. Acum am reuşit să obţinem semnătura lui şi suntem convinşi că experienţa lui ne va ajuta foarte mult în atingerea obiectivelor”, a declarat Ovidiu Semen, team-managerul echipei.
Valentin Ghionea este handbalistul român cu cele mai multe meciuri şi cele mai multe goluri în istoria Champions League. El a jucat 13 sezoane la acest nivel, pentru Dinamo, Pick Szeged, HCM Constanţa, Wisla Plock şi Sporting Lisabona. În total, Ghionea a marcat 444 goluri numai în Champions League. De asemenea, extrema dreaptă este între cei mai buni cinci marcatori all-time pentru naţionala României.
"Am mai jucat la Dinamo două sezoane (n.r. - în perioada 2005-2007) şi mi-a plăcut acolo. Acum cred că va fi la fel de bine, pentru că aici se doreşte performanţă. În ultimii ani, Dinamo a muncit foarte mult pentru a ajunge la acest nivel, a însemnat un progres important şi pentru handbalul românensc. Mi se pare că lucrurile s-au făcut într-un mod sănătos, au reuşit într-o oarecare măsură, dar eu cred că se poate şi mai mult, să ajungă chiar în primele opt în Europa, orice este posibil acolo, în fazele superioare”, a susţinut Valentin Ghionea.
Transferul efectuat de Dinamo se înscrie şi în noua reglementare a Federaţiei Române de Handbal, care obligă echipele să-şi crească numărul jucătorilor români din lot.
Potrivit site-ului cluului Dinamo, echipa pentru viitorul sezon este definitivată în proporţie de 95 la sută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.