În ciuda unui test antidoping pozitiv, rusoaica Kamila Valieva (15 ani) a fost autorizată luni de către Tribunalul de Arbitraj pentru Sport să continue competiţia la Jocurile Olimpice de la Beijing, informează lequipe.fr. Programul scurt al probei individuale feminine de patinaj artistic va avea loc marţi.
Tribunalul sportiv a confirmat ridicarea suspendării provizorii a Kamilei de către Agenţia Rusă Antidoping (Rusada), considerând că privarea sportivei de un eveniment chiar înainte de a fi examinat fondul cauzei i-ar provoca un "prejudiciu ireparabil".
"Instanţa a stabilit ca sportiva să beneficieze de circumstanţe excepţionale, deoarece are sub 16 ani. Prin urmare, ea este o persoană aflată sub protecţie, potrivit WADA. Regulile antidoping Usada şi codul WADA nu spun nimic despre suspendările provizorii impuse persoanelor aflate sub protecţie. Aceste reguli prevăd sancţiuni mai blânde în cazul persoanelor aflate în protecţie", a explicat Matthieu Reeb, secretarul general al TAS.
Al doilea motiv se referă la consecinţele unei posibile suspendări provizorii. Comisia a avut în vedere "că dacă sportivei i s-ar fi impus o suspendare provizorie şi dacă ulterior nu ar fi fost sancţionată, odată epuizate toate procedurile, sau dacă ar fi avut o sancţiune mai mică, suspendarea provizorie i-ar fi cauzat prejudicii grave". El a vorbit, în acest caz, de un "prejudiciu ireparabil".
Secretarul general a acuzat "notificarea cu întârziere (n.r. - de către laboratorul de la Stockholm care a analizat probele) a rezultatului acestui test efectuat în decembrie 2021, care a împiedicat capacitatea sportivei de a efectua anumite acţiuni juridice care i-ar fi putut aduce beneficii. Notificarea târzie, în plină desfăşurare a JO, nu a fost vina ei". Reed a adăugat că procedurile de control antidoping sunt efectuate de obicei într-o săptămână sau zece zile, mai ales în cazul Jocurilor Olimpice.
CIO şi WADA au sesizat TAS, făcând apel la decizia Agenţiei Ruse Antidoping (Rusada), luată miercuri, de a ridica suspendarea provizorie a patinatoarei ruse, care a fost depistată pozitiv la un test efectuat în 25 decembrie.
Kamila Valieva, în vârstă de 15 ani, a fost testată la Campionatul Rusiei de la Sankt Petersburg în 25 decembrie de către Rusada, care a primit doar marţi rezultatul pozitiv. Substanţa identificată este trimetazidina, folosită pentru ameliorarea anginei pectorale şi interzisă de WADA din 2014, deoarece favorizează circulaţia sângelui.
Rusada a suspendat-o iniţial temporar pe patinatoare, apoi miercuri, Valieva a făcut recurs şi a obţinut ridicarea suspendării.
Până acum, la JO de la Beijing, Valieva a avut deja o evoluţie foarte bună, având o contribuţie importantă la cucerirea de către Rusia a medaliei de aur în proba de patinaj artistic pe echipe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.