Simona Halep a fost acuzată de a doua încălcare a regulamentului antidoping, din cauza “neregulilor în paşaportul său biologic”.
“Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de încălcare suplimentară şi separată a Programului antidoping de tenis (TADP), legată de nereguli din paşaportul biologic al sportivului (ABP). Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, ca urmare a testării pozitive pentru substanţa interzisă Roxadustat la US Open în august anul trecut”, se arată într-un comunicat postat de ITIA pe site-ul oficial.
Acuzaţia suplimentară, constând în neregulile din paşaportul biologic, s-a bazat pe o evaluare a profilului ABP al Simonei Halep de către un grup independent de experţi ABP. Această acuzaţie este separată şi în plus faţă de cea legată de Roxadustat, din august 2022, care a atras suspendarea provizorie iniţială a Simonei Halep.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Înţelegem că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte cunoscute. De la începutul acestui proces ne-am hotărât să comunicăm cu doamna Halep într-o manieră empatică, eficientă şi oportună. Desigur, înţelegem că există un mare interes al mass-media în aceste cazuri. Ar fi nepotrivit ca noi să comentăm detaliile până la încheierea întregului proces, dar vom continua să interacţionăm cu tribunalul independent Sport Resolutions şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai rapid posibil”, a declarat Nicole Sapstead, Senior Director pentru Anti-Doping la ITIA.
Halep a reacţionat printr-un mesaj postat în social media după anunţul ITIA. Ea acuză ITIA de hărţuire şi că încearcă insistent să îi dovedească vinovăţia deşi ea nici măcar nu s-a gândit vreodată să folosească o substanţă interzisă.
CITEȘTE ȘI Simona Halep a reacţionat după anunţul ITIA şi acuză Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului. “Mă simt neajutorată în faţa acestei hărţuiri”. Halep insistă că este nevinovatăMesajul Simonei Halep a fost comentat scurt de antrenorul Patrick Mouratoglou: "Această hărţuire depăşeşte mult limitele acceptabilului".
Simona Halep a fost suspendată provizoriu din tenis, după ce a fost testată pozitiv la testele antidoping de la US Open, la Roxadustat, o substanţă care ajută la mai buna oxigenare a sângelui.
Recent, Halep a declarat, într-un interviu pentru Tennis Majors, că nu cere un tratament special în cazul său, după mai multe luni de suspendare provizorie pentru dopaj, ci cere doar să fie judecată, pentru ca apoi să aibă şansa de a-şi continua cariera.
CITEȘTE ȘI Simona Halep: “Nu cer un tratament special. Vreau doar să fiu judecată. Cât mai trebuie să aştept?” / Fostul lider WTA a vorbit într-un interviu despre cazul său de dopaj. Când este programată o audiere şi cum a reacţionat ITF - VIDEO
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.