Simona Halep o va înfrunta pe spaniola Paula Badosa, locul 73 WTA, în primul tur al Miami Open, conform tragerii la sorţi care a avut duminică. Turneul de la Miami, de categorie WTA 1000, este primul pentru Halep după ce românca a absentat din circuit din august 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Halep şi Badosa au mai fost adversare de două ori, la Wimbledon şi la Madrid, în 2022. În ambele meciuri s-a impus românca.

Dacă va trece de Badosa, Simona Halep o va întâlni apoi pe belarusa Arina Sabalenka, locul 2 WTA, care joacă direct în turul doi.

Pe tabloul principal la Miami Open mai sunt trei românce.

Sorana Cîrstea, favorită 19, va juca direct în turul doi, cu învingătoarea din meciul Sloane Stephens (SUA) – Angelique Kerber (Germania).

Ana Bogdan o va întâlni în primul tur pe jucătoarea cehă Katerina Siniakova.

Jaqueline Cristian va juca împotriva sportivei din Franţa Diane Parry.

Britanica de origine română Emma Răducanu o va înfrunta în primul tur pe sportiva chineză Xiyu Wang.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat, săptămâna trecută, reducerea suspendării Simonei Halep de la patru ani la nouă luni. Conform TAS, perioada de suspendare a româncei a expirat la 6 iulie 2023, adică în urmă cu aproximativ opt luni. Însă abia acum fostul lider WTA poate reveni în competiţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.