Premierul Boris Johnson ar lua în considerare posibilitatea de a dona o parte din veniturile obţinute din vânzarea clubului Chelsea fotbalului de bază din Marea Britanie, însă majoritatea va merge tot pentru susţinerea Ucrainei, a scris, marţi, presa engleză.
Guvernul britanic încearcă să evite ca veniturile de aproximativ trei miliarde de lire sterline din vânzarea clubului să rămână într-un cont bancar îngheţat, având în vedere că actualul proprietar, Roman Abramovici, a fost sancţionat din cauza legăturilor sale cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Publicaţia The Times, citată de dailymail.com, notează că premierul doreşte ca banii să meargă către o fundaţie care să ajute Ucraina să se refacă în urma invaziei ruse, însă există îngrijorări cu privire la formalităţile de punere în aplicare atât de repede a unei astfel de iniţiative.
Abramovici a declarat, când a pus în vânzare clubul, că doreşte ca veniturile să meargă către victimele războiului.
Cu toate acestea, The Times spune că fostul vicepreşedinte al clubului Arsenal, David Dein, le-a scris miniştrilor cerând ca 750 de milioane de lire sterline din vânzare să fie destinate fotbalului de bază, cu accent pe îmbunătăţirea a 20.000 de suprafeţe de joc, construirea a peste 1.000 de terenuri artificiale şi renovarea vestiarelor.
"În timp ce, până în prezent, accentul a fost pus pe cumpărători, există o întrebare crucială cu privire la destinaţia veniturilor din vânzare.
Fără îndoială, victimele războiului din Ucraina ar trebui să fie în centrul gândurilor noastre şi orice putem face pentru a folosi banii din această vânzare pentru a sprijini eforturile umanitare ar trebui să fie binevenit.
Investiţiile în antrenori, terenuri, academii şi facilităţi în zonele defavorizate şi lăsate în urmă ar putea schimba situaţia pentru comunităţi şi tineri.
Ar putea contribui la crearea unei noi generaţii de vedete ale fotbalului englez, sprijinind în acelaşi timp coeziunea comunităţii, crearea de noi locuri de muncă, reducerea criminalităţii în rândul tinerilor şi ajutând la creşterea şi dezvoltarea fotbalului feminin.
Toate acestea sunt priorităţi interguvernamentale şi sper că guvernul Majestăţii Sale ar putea acţiona pentru a crea o oportunitate care să schimbe lucrurile", a declarat Dein, într-o scrisoare adresată lui Nadine Dorries, secretarul de stat pentru Digital, cultură, media şi sport (DCMS).
Această informaţie vine în momentul în care Jim Ratcliffe, cel mai bogat om din Marea Britanie, încă mai speră să cumpere Chelsea, după ce a depus, vineri, o ofertă de 4,25 miliarde de lire sterline, dar investitorul american Todd Boehly rămâne în pole position.
Boehly se află în prezent într-o perioadă de cinci zile de negocieri pentru cumpărarea clubului, după ce ofertele lui Steve Pagliuca şi Martin Broughton au fost respinse, săptămâna trecută.
Cu toate acestea, oferta de ultim moment a lui Ratcliffe este, potrivit Evening Standard, considerată în continuare o "opţiune viabilă" de către persoane din interiorul negocierilor, banca comercială americană Raine Group fiind încă în proces de confirmare a noului proprietar care să preia locul lui Roman Abramovici.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.