Senatoarea partidului Republicanii, Valérie Boyer, a afirmat miercuri, într-o postare social-media, că dacă legăturile fotbalistului Karim Benzema cu Frăţia Musulmană vor fi dovedite, fotbalistului ar trebui să i se retragă atât Balonul de Aur, cât şi cetăţenia franceză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urmă cu câteva zile, atacantul francez al echipei saudite Al Nassr, Karim Benzema a luat poziţie în conflictul israeliano-palestinian în favoarea populaţiei palestiniene. „Toate rugăciunile noastre pentru locuitorii din Gaza, care sunt din nou victime ale acestor bombardamente nedrepte, care nu cruţă femei sau copii”, a scris el într-un tweet, duminică, 15 octombrie 2023.

Poziţia lui Benzema a fost criticată luni de ministrul de Interne al Franţei, Gérald Darmanin, care îl acuzase pe fostul jucător de la Real Madrid că are legătură cu Frăţia Musulmană, o organizaţie transnaţională considerată teroristă în Franţa. „Domnul Karim Benzema are legături notorii cu Frăţia Musulmană”, a declarat Darmanin pentru canalul francez de ştiri CNews.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

La câteva zile după declaraţiile ministrului de Interne,  senatoarea Republicanilor în Bouches du Rhone, Valérie Boyer, a cerut măsuri punitive împotriva internaţionalului francez: „Dacă afirmaţiile ministrului de Interne sunt adevărate, trebuie să luăm în considerare sancţiuni împotriva lui Karim Benzema. O sancţiune, iniţial simbolică, ar fi retragerea Balonului de Aur. În cele din urmă, trebuie să cerem retragerea cetăţeniei. Nu putem accepta că un cetăţean francez cunoscut la nivel internaţional ar putea dezonora şi chiar să ne trădeze ţara în acest fel”, a scris Valérie Boyer pe X (ex-Twitter).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.