Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că a discutat cu reprezentanţii platformei de socializare TikTok în România, dar şi la nivel european, pentru a introduce, printre mesajele transmise tinerilor care folosesc această reţea socială, unele care ţin de ştiinţă şi cultură. ”Când pleacă de la şcoală, mintea copiilor este pe reţele de socializare şi atunci este foarte important să ducem, prin educaţie, ştiinţa şi cultura şi acolo. Altfel, şcolile, de multe ori, s-ar putea să devină nişte rezervaţii academice”, a declarat Daniel David.
Daniel David a anunţat, joi seară, pe Facebook, că a avut o întâlnire cu reprezentanţii TikTok, atât cu cei care reprezintă platforma online în România, cât şi cu oficialii TikTok la nivel european.
”Ideea fundamentală a fost să facem un parteneriat, să ducem în zona TikTok partea de ştiinţă, partea de educaţie şi să ne asigurăm că putem crea medii sigure pentru copii, care pot să aibă activităţi independente, mai ales dacă sunt deja adolescenţi sau sunt tineri, dar şi dacă sunt mai mici să poată să aibă activităţi cu sens şi utile împreună cu părinţii sau împreună cu profesorii lor. Noi încercăm să ducem ştiinţa şi cultura, prin educaţie, în şcoală şi în universităţi ştiind că, de obicei, acolo avem concentraţi copii şi tineri, numai că, uneori, mintea lor nu este în şcoală sau, când pleacă de la şcoală, mintea lor este pe reţele de socializare şi, atunci, este foarte important să ducem, prin educaţie, ştiinţa şi cultura şi acolo. Altfel, repet, şcolile, de multe ori, cum am spus, în diverse contexte, s-ar putea să devină nişte rezervaţii academice. Trebuie să mergem unde sunt copiii”, a afirmat Daniel David.
Ministrul Educaţiei a anunţat că a adus la cunoştinţa Comisiei Europene intenţia ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să se implice în două proiecte la nivel european. Unul dintre acestea vizează introducerea noţiunilor de ştiinţă şi cultură pe orice reţetea de socializare care este accesibilă la nivelul Uniunii Europene.
”Şi aici Comisia s-ar putea implica şi să avem câteva reglementări, în sens bun, nu birocratice, câteva reglementări mai eficiente”, a explicat Daniel David.
Al doilea proiect are în vedere ”o prezentare mai bună a diverselor ocupaţii care există pe piaţa europeană şi în România, astfel încât oamenii să înţeleagă ce înseamnă acele ocupaţii şi, după aceea, să aleagă şi să se orienteze spre ele în cunoştinţă de cauză”.
”Acum este foarte multă confuzie între matematician şi numerolog, între psiholog şi parapsiholog, între astronom şi astrolog, între medic şi vindecător sau vraci. Toate au rol pe piaţă, unele au în spate, însă, ştiinţa şi tehnologia, altele au mai degrabă practici istorice şi tradiţionale. Nimeni nu vrea să interzică nimic, dar trebuie să le diferenţiem şi să înţelegem ce au în spate, ca după aceea oamenii să poată să aleagă în cunoştinţă de cauză”, a argumentat Daniel David.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.