Alpinistul slovac Ondrej Huserka a murit, joi, după ce a căzut într-o crevasă în timpul coborârii de pe vârful Langtang Lirung, în Nepal, relatează AFP.
Huserka a decedat în timpul coborârii de pe Langtang Lirung, vârf de 7 234 de metri, după o ascensiune istorică pe versantul estic, a anunţat asociaţia slovacă de alpinism.
„Familia şi prietenii săi trebuie să accepte că el nu mai este printre noi”, a precizat într-un comunicat organizaţia SHS James, explicând că a fost imposibilă lansarea unei operaţiuni pentru găsirea corpului alpinistului, din cauza „condiţiilor meteorologice” .
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alpinistul în vârstă de 34 de ani, membru al lotului naţional de alpinism, a căzut joi într-o crevasă, a relatat anterior pe Facebook partenerul său ceh de escaladă Marek Holecek, în contextul în care cei doi bărbaţi tocmai terminaseră prima ascensiune a versantului estic.
„A lovit o suprafaţă înclinată după ce a căzut opt metri, apoi a continuat să alunece pe un labirint din adâncurile gheţarului”, înainte de a sfârşi prins cu capul în jos, a povestit el într-o relatare emoţionantă. Holecek a coborât în rapel până la el şi a reuşit să-l scoată, dar „nu-şi mai simţea picioarele şi braţele îi erau paralizate”. „Am stat cu el timp de patru ore până când a murit”, a scris el.
Descris de ziarul slovac SME drept „unul dintre cei mai buni alpinişti” din ţară, Ondrej Huserka se distinsese prin ascensiuni în Alpi, Patagonia, munţii Pamir şi Himalaya.
Un alpinist sloven, Tomaz Humar, în vârstă de 40 de ani, a murit de asemenea în 2009 în masivul Langtang Lirung, în timpul unei ascensiuni solo pe versantul sudic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.