Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat un acord de lucru cu Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, care permite efectuarea de investigaţii în cadrul instituţiei, documentul fiind văzut de POLITICO. Este primul acord de acest gen între cele două instituţii. În mod semnificativ, acesta va facilita accesul EPPO la Parlament şi investigarea cazurilor de corupţie din cadrul instituţiei, precizează publicaţia de la Bruxelles.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acordul facilitează accesul procurorilor EPPO în sediul Parlamentului, solicitarea de ridicare a imunităţii deputaţilor şi a personalului şi accesul la documentele legate de investigaţii. 

Acordul, care a fost semnat miercuri, vine la câteva săptămâni după ce EPPO a dezvăluit că desfăşoară o investigaţie asupra unuia dintre grupurile politice ale Parlamentului, Partidul Popular European (PPE), menţionează POLITICO

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Va face ca lupta noastră împotriva criminalităţii şi a fraudei să fie mai rapidă şi mai eficientă. În cele din urmă, acest acord vizează protejarea banilor plătitorilor de taxe din UE”, a declarat Roberta Metsola, care face parte din grupul politic al PPE.

Pentru investigaţiile referitoare la membrii Parlamentului European, EPPO va trebui să o contacteze pe Metsola. Pentru investigaţiile referitoare la personalul Parlamentului, acesta îl va contacta pe secretarul general.

Victor Negrescu, vicepreşedintele Parlamentului pentru lupta împotriva corupţiei şi politici de transparenţă, a declarat că acordul, care urmează unui acord similar încheiat între EPPO şi Comisia Europeană în 2021, urmăreşte să „îmbunătăţească mecanismele anticorupţie” şi să „ofere siguranţă juridică investigaţiilor EPPO”.

„Este un pas uriaş înainte pentru instituţia noastră şi un mesaj clar de sprijin pentru EPPO din partea Parlamentului European”, a comentat el.

Potrivit acordului, EPPO va trebui să informeze Parlamentul cu cel puţin 48 de ore înainte de orice raid.

În plus, EPPO va trebui să informeze Parlamentul cu privire la investigaţiile în curs de desfăşurare şi, la rândul său, Parlamentul trebuie să informeze EPPO cu privire la comportamentul infracţional financiar al personalului său. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.