UEFA a anunţat, sâmbătă, că fotbalistul danez Christian Eriksen, care s-a prăbuşit pe teren la meciul de la Euro-2020 cu Finlanda, a fost stabilizat şi este la spital.
A avut loc o şedinţă de urgenţă cu reprezentanţii celor două echipe şi arbitrii, iar UEFA va comunica mai multe informaţii la ora 20.45.
Federaţia daneză a postat un mesaj pe Twitter, în care a precizat că Eriksen este conştient: “Christian Eriksen este conştient şi este la Righospitalet pentru investigaţii suplimentare”
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Jucătorul danez Christian Eriksen a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de la Euro-2020.
Eriksen s-a prăbuşit în minutul 43, fără să fi fost lovit de un adversar, pe partea stângă a terenului.
Jucătorii danezi au făcut un zid în jurul medicilor, pentru a-şi proteja coechipierul, asupra căruia se intervenea cu defribilatorul, iar unii se rugau.
Pe teren a intrat şi soţia jucătorului.
După minute bune, arbitrul englez Anthony Taylor a trimis jucătorii finlandezi la cabine.
Eriksen a fost scos de pe teren cu targa, aceasta fiind camuflată aproape total de un material alb ţinut în jur de personalul medical, pentru a nu se vedea în interior. Totuşi, în social media au apărut imagini cu Eriksen pe targă, în care jucătorul părea conştient.
Meciul a fost suspendat de UEFA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.