Clubul Newcastle United a anunţat, vineri, că l-a achiziţionat pe fotbalistul Kieran Trippier de la Atletico Madrid.
Newcastle nu a precizat suma de transfer, însă potrivit BBC ar fi vorba de 12 milioane de lire sterline, plus eventuale bonusuri.
Trippier a semnat un contract pe doi ani şi jumătate. “Sunt încântat că am venit la acest club extraordinar. M-am simţit bine la Madrid, însă apoi am aflat de interesul clubului Newcastle şi pentru că am mai colaborat cu Eddie Howe am ştiut că vreau să fiu aici”, a declarat fotbalistul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Kieran Trippier a mai fost antrenat de Howe în 2011, la Burnley.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.