Complexul Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani a găzduit vineri ceremonia de prezentare a Team Romania pentru Jocurile Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă de la Gangwon 2024. România va fi reprezentată de 33 sportivi (16 feminin – 17 masculin).
Sportivii români vor concura la 9 discipline din programul celei de a IV-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă.
Componenţii Echipei Olimpice TEAM Romania pentru JOT Gangwon 2024:
- BIATLON – 6 sportivi - 3 fete şi 3băieţi -Szidonia Kelemen, Paula Morozan Irinaru, Krisztina Sillo (feminin); Dragoş Bărbieru, Hunor Udvari, Horia Urs (masculin); Antrenori: Tudor Gîrbacea, Lorand Kristo, Denis Şerban , Vasile Tănase(kinetoterapeut)
- BOB – 4 sportivi – 2 fete şi 2 băieţi - Mihaela Anton, Luiza Olaru (feminin); Sami Mihai, Raul Predescu (masculin); Antrenori: Dan Scurtu, Mihail Militaru
- PATINAJ VITEZĂ – 4 sportivi – 2 fete şi 2 băieţi - Iulia Ionescu, Teodora Pârvu (feminin); Vlad Popa, Tudor Debu (masculin); Antrenori: Cristina Andrei, Marius Paraschivoiu
- SANIE – 5 sportivi – 2 fete şi 3 băieţi – Ionela Dobrean, Ana Teodorescu (feminin); Vlad Muşei, Nicolae Todirică, Alexandru Bălan (masculin); Antrenori: Ştefan Muşei, Robert Tăleanu
- SĂRITURI CU SCHIURILE – 4 sportivi – 2 fete şi 2 băieţi – Andra Gheorghe, Szerena Stanciu (feminin);Cosmin Donciu, Radu Borca (masculin); Antrenori: Csaba Magdo-Nemeth, Constantin Beldea
- SCHI ALPIN – 2 sportivi – 1 fată şi 1 băiat – Ioana Corlăţeanu (feminin); Matei Oancea (masculin); Antrenori: Bogdan Barbu, Alexandru Barbu
- SCHI FOND – 2 sportivi – 1 fată şi 1 băiat - Boglarka Pall (feminin); Ştefan Gherghel (masculin); Antrenori: Istvan Janosi
- SKELETON – 4 sportivi – 2 fete şi 2 băieţi - Adelina Bădăra, Ioana Toma (feminin); Theodor Buligescu, Luca Ungureanu (masculin); Antrenor: Delia Ivaş
- SNOWBOARD - 2 sportivi – 1 fată şi 1 băiat- Kata Mandel (feminin); Csanad Bako Vilhelem (masculin); Antrenor: Geza Lorant Kinda
Cei doi sportivi desemnaţi portdrapel la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice de Tineret Gangwon 2024 pentru Team Romania sunt: Kata Mandel (snowboard) şi Sami MIHAI (monobob).
Preşedintele COSR Mihai Covaliu va însoţi Echipa Olimpică Team Romania la Gangwon. Din delegaţie fac parte şi cei doi oficiali ai Federaţiilor Naţionale care au sportivi calificaţi: Anisia Buta (FR Bob şi Sanie) şi Puiu Gaspar (FR Schi Biatlon), precum şi Valeriu Tomescu, oficial asistenţă ştiinţifică.
Echipa Olimpică Team Romania este condusă la JOT Gangwon 2024 de Şeful de Misiune Florin Mişcă şi Adjunctul Şefului de Misiune Dragoş Tătaru. Colectivul Medical este format din dr. Dan Tănase şi dr. Diana Torje.
La ceremonia de prezentare au participat preşedintele COSR Mihai Covaliu, secretarul general George Boroi, precum şi membri ai Comitetului executiv COSR şi invitaţi ai Mişcării Olimpice.
”Romania înseamnă EXCELENŢĂ şi SPIRIT de ECHIPĂ. Aşa vrem să acţionăm. Aşa suntem educaţi. Provocarea pe care o veţi trăi la Jocurile Olimpice de Tineret Gangwon 2024 trebuie să fie pentru voi prilejul de a arăta că sunteţi pregătiţi, că veţi lupta pentru Echipă, pentru cei care sunt cu voi acolo dar şi pentru cei care vă susţin de acasă. Ştiu ce înseamnă presiunea şi depăşirea limitelor, înţeleg ce impune o astfel de stare, dar mai ştiu că sunteţi puternici şi puteţi să urcaţi pe podium. CREDEŢI ÎN VOI! Competiţia aceasta este pentru voi şi pentru sporturile de iarnă o rampă de lansare. V-aţi construit visul zi de zi la antrenamente, e momentul să intraţi în arenă cu încredere, curaj , atitudine şi spirit de învingători! EU AM ÎNCREDERE ÎN VOI TOŢI! Aveţi din partea noastră tot sprijinul. Suntem cu inima lângă voi. Echipa Olimpică Team Romania înseamnă MÂNDRIE NAŢIONALĂ! Făceţi-vă familia şi ţara mândri de voi. Succes, Echipei Olimpice a României la Jocurile Olimpice de la Gangwon 2024!”, le-a transmis Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
George Boroi i-a încurajat pe juniori să lupte pentru visul lor. ” Determinare, Respect şi Mândrie pentru Team Romania! Prin rezultatele voastre din ultima perioadă aţi reuşit să atrageţi atenţia asupra disciplinelor olimpice de iarnă, să captaţi atenţia publicului şi să demonstraţi că Echipa Olimpică Team Romania are potenţial. Aveţi datoria morală faţă de voi înşivă, şi faţă de munca pe care aţi depus-o alături de echipele voastre, să luptaţi pentru visul vostru! Veţi reprezenta România în 9 discipline la cea de a IV-a a ediţie a Jocurilor Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă Gangwon, sunteţi la început de drum, noi vă vom fi alături tuturor în egală măsură. Vă vom încuraja şi vă vom susţine în misiunea de a reprezenta cât mai bine Team România. Vă doresc să concuraţi cu determinare, să nu vă lipsească motivaţia de a fi tot mai buni, ambiţia de a vă depăşi şi respectul pentru ECHIPĂ. Nu uitaţi că sunteţi parte din Team România şi reprezentaţi o naţiune apreciată în lumea sportului. Sunt sigur că eforturile voastre vor fi răsplătite. Mult succes, Team România! Mereu alături de voi!”, a punctat secretarul general al COSR.
ISTORIC*PALMARES*STATISTICI
Jocurile Olimpice de Tineret Gangwon 2024 încep în 19 ianuarie 2024 şi se vor încheia la 1 februarie 2024. La competiţia din Republica Coreea vor participa sportivi cu vârste cuprinse între 14-18 ani.
- Este a IV-a ediţie a JOT de iarnă
- Vor participa 1900 sportivi reprezentând 70 de naţiuni, record faţă de lausanne 2020 - 1788 sportivi
- Din program fac parte 15 discipline sportive în program, 34 de probe sportive, 81 de seturi de medalii
- Deviza Jocurilor – ”Grow together, shine forever”
- Mascota Moongcho, un bulgăre de zăpadă născut din lupta metaforică a mascotelor Jocurilor Olimpice şi Paralimpice Pyeongchang 2018 – Soohorang şi Bandabi
- Medaliile au în relief cercurile olimpice încadrate de linii verticale strălucitoare care simbolizează diversitatea şi creşterea. Reversul medaliei conţine formele de relief ale provinciei sud-coreene împreună cu fulgi de nea şi logo-ul competiţiei.
Palmares Team Romania la Jocurile Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă: 5 medalii-
3 de aur şi 2 de bronz.
- JOT Innsbruck 2012 – ediţia I
- 23 sportivi români
- 9 sporturi – biatlon, bob, sanie, skeleton, hochei pe gheaţă, patinaj viteză, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond
- locul 4 – cea mai bună clasare la skeleton
- JOT Lillehammer 2016 – ediţia a II-a
- 2 Medalii 1 AUR – Eduard Căşuneanu -hochei pe gheaţă- individual îndemânare
1 BRONZ – Mihaela Hogaş - patinaj viteză- sprint echipe mixte internaţionale
- 22 sportivi români
- 9 sporturi – biatlon, bob, sanie, skeleton, hochei pe gheaţă, patinaj viteză, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond
- JOT Lausanne 2020 – ediţia a III-a
- 3 Medalii - 2 AUR – Georgeta Popescu (monobob), Andrei Nica (monobob)
1 BRONZ – Elena Ionel -patinaj viteză – sprint echipe mixte internaţional
- 36 sportivi români
- 10 sporturi – biatlon, bob, sanie, schi alpinism, hochei pe gheaţă, patinaj viteză, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond, snowboard
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.