Jucătorii Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă de la Astra Giurgiu au urmat un tratament interzis de Agenţia Mondială Antidoping, informează gsp.ro.
Cei trei au urmat un tratatment intravenos cu vitamine şi minerale la o clinică privată din Bucureşti, care a postat în scop publicitar imagini cu ei pe reţelele de socializare.
Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. Acest tip de tratament devine unul interzis de WADA dacă prin perfuzie este introdusă în corpul unui sportiv o cantitate mai mare de 100 de mililitri a 12 ore şi există suspiciuni că acea cantitate a fost depăşită.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Seto, Fatai şi Ioniţă vor fi suspendaţi provizoriu după ce ANAD îi va notifica de începerea cercetării în cazul lor.
Cristian Balaj, preşedintele ANAD, a declarat, marţi, la DigiSport, că vina principală este a medicilor care i-au tratat pe jucători, deoarece aceştia ar fi trebui să cunoască faptul că metoda este una interzisă.
"Pot să vă confirm că agenţia are pe rol un asemnea subiect. Dovezile, informaţiile noastre sunt mult mai multe decât ceea ce a apărut în presă. Confirm că am discutat cu jucătorii. Ei au dat dovadă de un comportament, o atitudine impecabile, o inocenţă, o sportivitate şi o educaţie senzaţionale. Nu pot decât să fiu dezamăgit să constat că trebuie să lupt, pentru că este şi vina noastră, să muncesc mult mai mult pentru a spijini cadrele medicale care oferă servicii, şi nu vorbesc de această clinică, de aceşti medici, pentru că avem şi cazul Corona, trebuie obligatoriu să venim în sprijinul medicilor, să ne îndreptăm către universităţile de medicină, către cei care ajung să practice. Jucătorii nu şi-au băgat singuri acul în venă. Legea 227 spune că medicii nu au voie să administreze, să recomande substanţe sau metode care sunt pe lista interzisă. Din păcate, ca în cazul lui Pârvulescu, vorbim de metoda M22 din cod, care spune că, la metode interzise, obligatoriu atunci când este notificat sportivul el este suspendat provizoriu. Noi nu dăm informaţia dacă am trimis notificarea sau când am trimis-o. Când se trimite o notificare, aceasta se trimite sportivului, clubului, federeţaiei, COSR, MTS. Dacă vorbim de fotbal, obligatoriu o trimitem la FIFA şi la UEFA", a declarat Balaj, care a spus că nu poate oferi informaţia dacă mai sunt alte cazuri de acest fel la Astra.
Fundaşul Paul Pârvulescu de la Academica Clinceni a fost suspendat provizoriu de Agenţia Naţională Antidoping (ANAD), începând cu 3 iunie, după ce a declarat într-o emisiune difuzată pe Internet că a urmat o terapie cu injecţii intravenoase la o echipă din România. Jucătorului i-a fost ridicată suspendarea la 13 august, din lipsă de probe.
Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat, în 19 noiembrie 2019, că trei handbaliste ale echipei Corona Braşov, ale căror nume nu au fost dezvăluite la acea vreme, sunt suspectate de utilizarea unor proceduri interzise. Ele ar fi urmat o terapie cu laser intravenos, interzisă de regulamentul WADA.
Ulterior, numărul sportivelor acuzate de folosirea acestei terapii, trimise de club la o clinică privată, s-a mărit la 17.
Pentru că au colaborat cu ANAD, suspendările lor au fost îngheţate în această vară, jucătoarele revenid pe teren.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.