Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat că va merge la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, el afirmând că nu este de acord cu boicotarea marilor competiţii internaţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Voi merge la meciul de deschidere şi la finală”, a spus Bach, ales în 2013 în fruntea organismului olimpic şi care a participat deja la Cupa Mondială 2014 din Brazilia şi la Cupa Mondială 2018 din Rusia.

Întrebat despre apelurile de boicotare a acestui turneu controversat, în special din cauza soartei lucrătorilor migranţi, a limitării libertăţilor publice şi a impactului asupra mediului, Thomas Bach a respins principiul boicotului în sport. "Poziţia noastră este complet clară: evenimentele sportive majore, şi în special Jocurile Olimpice, sunt făcute pentru a uni lumea, nu pentru a diviza”, a spus şeful CIO.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Fostul campion olimpic la scrimă la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 s-a confruntat în mod repetat cu această întrebare înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2022, mult criticată din cauza represiunii chineze asupra uigurilor şi boicotată „diplomatic” de autorităţile americane, canadiene, britanice şi australiene. .
 
Thomas Bach  a cerut mereu să se evite un boicot sportiv, adică absenţa unor delegaţii întregi de sportivi calificaţi, aşa cum a fost cazul lui, când nu şi-a putut apăra titlul din cauza boicotului Olimpiadei de la Moscova din 1980 de către blocul occidental."La acea vreme, guvernul meu nu ne-a permis să participăm. Acest lucru nu trebuie să se întâmple generaţiilor viitoare de sportivi", a pledat el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.