La câteva ore după ce l-a insultat pe arbitrul de scaun la finalul meciului său de la Mastersul de la Shanghai, americanul Frances Tiafoe, locul 17 ATP, şi-a cerut scuze pe reţelele de socializare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un story pe Instagram, jucătorul american a explicat comportamentul său faţă de arbitru la finalul meciului cu rusul Roman Safiullin, din turul trei. „Îmi cer scuze pentru modul în care m-am comportat în seara asta. Nu sunt eu aşa şi nu aşa vreau să mă port cu oamenii. Am lăsat frustrarea să pună stăpânire pe mine. Nu este un comportament acceptabil şi vreau să-mi cer scuze arbitrului, turneului şi fanilor”.

Americanul Frances Tiafoe, locul 17 ATP, a pierdut în turul al treilea (5-7, 7-5, 7-6 (7/5)) în faţa rusului Roman Safiullin, clasat pe locul 61, la Mastersul de la Shanghai. După un meci tensionat, Tiafoe l-a insultat pe arbitru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În timp ce strângerea de mână cu adversarul său a fost respectuoasă, când a venit vorba să dea mâna cu arbitrul meciului, Jimmy Pinoargote, americanul l-a insultat copios.  „Du-te dracului, omule, du-te dracului! Serios, du-te dracului! Serios, du-te dracului! Ai stricat meciul, fă-ţi naibii treaba! Timp de trei ore nenorocite am luptat şi m-am ridicat singur, jucând pentru viaţa mea”, a urlat jucătorul.

Conform regulilor ATP, un astfel de comportament poate duce la o suspendare între 21 de zile şi maximum un an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.