România a avut nevoie de doar trei meciuri pentru a învinge categoric SUA, scor 8-0, la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024 din China.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Tricolorii au reuşit victoria la cea mai mare diferenţă de scor din Chengdu, China, în această dimineaţă, contra favoritei 15.
 
Perechea de dublu mixt Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (10 mondial) s-a asigurat că aduce României un avantaj considerabil încă din start şi a dictat jocul cu Xiangjing Zhang/Sally Moyland, pentru 3-0 (11-5, 11-7, 12-10).
 
La masă a urmat Elizabeta Samara (51 mondial), într-un meci cu Ke Tiffany (216 mondial) în care echilibru a existat doar în primul set. Până la final, tricolora a arătat un joc consistent, pentru 3-0 (12-10, 11-5, 11-4).
 
Ultimul meci s-a încheiat la 2-0. Cu Nandan Naresh (155 mondial), Eduard Ionescu (78 mondial) a fost inspirat pentru a închide primul set la 13-11, ca mai apoi să găsească noi lovituri câştigătoare pentru 11-7.
 
După 8-0 cu SUA, pentru România urmează duelul cu Japonia, azi, de la 11:00, o întâlnire importantă pentru ierarhia finală din Stage 2.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.