Chinezul Ma Long, dublu deţinător al titlului olimpic, nu va juca la simplu la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august). Federaţia chineză i-a ales pe Wang Chuqin şi Fan Zhendong, relatează L'Equipe.
Ma Long, numărul 3 mondial şi medaliată cu aur olimpic la simplu la Rio în 2016 şi la Tokyo în 2021, recent câştigător al Cupei Mondiale de la Macao, nu se numără printre chinezii selectaţi pentru proba de simplu de la Paris.
Wang Chuqin, nr. 1 mondial, şi Fan Zhendong, nr. 2 şi vicecampion olimpic la Tokyo, au fost aleşi în mod logic de Federaţia Chineză de Tenis de Masă (CTTA). Primul va juca şi în proba de dublu mixt, alături de Sun Yingsha, nr. 1 mondial. Wanf şi Fan au, de asemenea, un loc asigurat în echipa chineză, al cărei al treilea jucător nu a fost încă dezvăluit.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ma Long, în vârstă de 35 de ani şi cel mai titrat jucător din istoria tenisului de masă mondial (5 titluri olimpice şi 15 titluri mondiale în toate probele combinate), deţinătorul recordului pentru cea mai lungă perioadă petrecută pe primul loc mondial (64 de săptămâni), anunţase că va juca ultimele sale Campionate Mondiale la Busan (Coreea de Sud), în februarie, şi ultimele Jocuri Asiatice, în septembrie anul trecut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.