Echipa Universitatea Craiova a învins luni, în deplasare, scor 2-1, gruparea Rapid Bucureşti, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-off-ul Superligii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Craiovenii au început meciul din Giuleşti ratând prin Mekvabishvili în primul minut şi prin Markovic, în minutul 6. Ermal Krasniqi a semnat replica Rapidului, şutând pe lângă poartă în minutul 12, iar cei care au deschis scorul au fost oaspeţii. Alexandru Creţu a centrat şi Andrei Ivan a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 30. După pauză, Rapid a avut o mare ocazie în minutul 72, când Alexandru Creţu a scos de pe linia porţii , însă giuleştenii au reuşit să egaleze în minutul 77, prin Burmaz. Danciu a ratat în minutul 88, însă Alexandru Creţu a reuşit să înscrie în minutul 90+8, cu o lovitură de cap din centrarea lui Mitriţă, şi partida s-a încheiat cu victoria oltenilor, 2-1.

În clasament, Craiova este pe locul 4, cu 35 de puncte, la egalitate cu Farul, echipa de pe locul 3. Rapid ocupă poziţia a cincea, cu 30 de puncte.

RAPID: G. Ungureanu – Braun (Borza 46), Săpunaru, P. Iacob, Onea – Oaidă (Burmaz 58), Kait (Hasani 71) – Funsho Bamgboye (Petrila 46), Papeau (Emmers 66), E. Krasniqi – A. Rrahmani. ANTRENOR: Bogdan Lobonţ.

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Căpăţână, Zajkov, Raul Silva, Bancu – Al. Creţu, Mekvabishvili – Baiaram (M. Danciu 56) , Houri (Mateiu 74), A. Ivan (Al. Mitriţă 74) – J. Markovic. ANTRENOR: Constantin Gâlcă.

Cartonaşe galbene: A: Rrahmani 19, Săpunaru 87, P. Iacob 90+3 / Zajkov 25, A. Creţu 90+8

Arbitri: Ovidiu Haţegan – Mircea Grigoriu, Ovidiu Artene – Iulian Dima

Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs – Doru Lucaciu

Observator: Andrei Ioniţă

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.