Simone Inzaghi, antrenorul echipei italiene Inter Milano, a fost interogat miercuri, de către poliţia italiană, într-o anchetă penală privind legăturile dintre grupările ultraşilor interişti şi crima organizată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Simone Inzaghi (48 de ani) nu este cercetat, fiind interogat de poliţie în calitate de martor, au declarat surse apropiate anchetatorilor.

Săptămâna trecută, poliţia italiană a arestat 19 ultraşi importanţi, din galeriile cluburilor Inter Milano şi AC Milan, mulţi dintre aceştia fiind suspectaţi că au legături cu 'Ndrangheta, cea mai mare grupare mafiotă din Europa.

Într-un mandat de arestare care conţine 568 de pagini, procurorii au oferit detalii despre modul în care unul dintre liderii ultraşilor lui Inter, Marco Ferdico, l-a sunat pe Inzaghi cu puţin timp înainte de finala Ligii Campionilor din 2023 pentru a-i cere să facă lobby pe lângă directorii clubului pentru a aloca mai multe bilete grupului de fani.

Procurorii au spus că ambele echipe milaneze sunt părţi ofensate în acest caz şi vor trebui să-şi revizuiască relaţiile cu fanii. Preşedintele clubului Inter Milano, Giuseppe Marotta, a spus că gruparea pe care o conduce cooperează cu autorităţile

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.